Prima pagină » Sport » Schiorul austriac Manuel Feller, medaliat la JO 2026, își încheie sezonul. Anunță că va fi supus la două operații

Schiorul austriac Manuel Feller, medaliat la JO 2026, își încheie sezonul. Anunță că va fi supus la două operații

Schiorul austriac Manuel Feller a anunțat miercuri că a pus punct sezonului 2026 din schiul alpin mondial, urmând să fie supus la două operații de hernie. Alături de Vincent Kriechmayr, Feller a câștigat medalia de argint în proba pe echipe la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026.
Schiorul austriac Manuel Feller, medaliat la JO 2026, își încheie sezonul. Anunță că va fi supus la două operații
Foto: Roni Rekomaa/Lehtikuva/dpa
Petre Apostol
04 mart. 2026, 15:27, Sport

Manuel Feller, care se afla pe locul 9 în Cupa Mondială la slalom, va fi supus unei operații de hernie de disc. În paralel, va fi operat și de o hernie inghinală.

„Nu voi concura nici la Kranjska Gora, nici la finalul Cupei Mondiale. A fost un sezon foarte solicitant atât fizic, cât și mental”, a scris Feller, miercuri, pe rețelele de socializare.

Câștigător al micului Glob de Cristal, la slalom, în 2024, sportivul în vârstă de 33 de ani a explicat că, de-a lungul anilor, a dezvoltat probleme de sănătate mintală care s-au accentuat în toamna trecută, afectându-i familia.

„De-a lungul anilor am dezvoltat câteva probleme de sănătate mintală, care în toamna trecută au fost deosebit de dificile pentru familia mea. În loc să particip la competițiile din SUA, am decis să mă retrag temporar din sportul de performanță și să mă concentrez pe recuperarea mea în afara pârtiilor”, a spus schiorul austriac.

Feller se confruntă de mai bine de zece ani cu probleme fizice.

„De peste zece ani am dureri de sciatică cauzate de hernii de disc, care s-au accentuat în ultimii doi ani. În plus, de aproximativ un an am o hernie inghinală și, din ianuarie, o inflamație a osului pubian. Am continuat să lupt și sunt foarte mândru de progresul făcut – atât pe pârtie, cât și în afara ei. Dar, după Jocurile Olimpice, corpul și mintea mea mi-au spus că este timpul să mă odihnesc”, a adăugat el.

Feller a precizat, însă, că nu se gândește la încheierea carierei.

„Voi folosi această pauză astfel încât să revin puternic și pregătit pentru sezonul următor”, a încheiat sportivul.