Scrisoare către selecţionerul naţionalei şi "tricolori" înainte de meciul România-Grecia: "Către nea Piţi şi băieţii"

Nu mai sunt multe ore până la meci. Meciul despre care vorbim noi toţi de trei zile încoace. Vineri noaptea am fost trişti, fără cuvinte. Dar nu fără speranţă. Iar acum ne pregătim de luptă: călcăm tricoul, împachetăm steagul, pregătim fularul. Şi, cel mai important, ne recăpătăm glasul. Şi vă spunem din inimă câteva lucruri aşa cum le simţim.

733 afișări
Imaginea articolului Scrisoare către selecţionerul naţionalei şi "tricolori" înainte de meciul România-Grecia: "Către nea Piţi şi băieţii"

Scrisoare către selecţionerul naţionalei şi "tricolori" înainte de meciul România-Grecia: "Către nea Piţi şi băieţii"

Nea Piţi, ştim că ţi-a fost greu după meci, vineri, să îi faci să creadă că pot întoarce acel scor la Bucureşti. Şi poate nici acum nu va fi mai uşor. Dar suntem siguri că atunci când vor intra pe teren, băieţii pe care tu îi vei alege, se vor bate mai tare ca oricând.

Chiri, căpitane, tu ştii să întorci un meci de la minus 2. Ne-ai arătat că poţi trage o echipă după tine şi aduce o calificare istorică. Şi avem încredere că vei reuşi şi de data asta. Spune-le baieţilor să nu le fie teamă, pentru că nu vor fi singuri. Vom fi acolo, cu voi, 50.000 de români, gata să ne dăm ultima fărâmă de voce. Şi alte milioane bune, acasă.

Şi de vom primi gol primii, trebuie să ştim că tot putem obţine calificarea. Asa cum în '89, am intors un 0-1 în faţa Danemarcei şi ne-am calificat la Coppa del Mondo. Un meci ca ăsta se joacă până în ultimul minut. Aşa cum am obţinut victoria în meciul cu Anglia la Euro 2000 şi ne-am calificat în sferturi. Trebuie să credem şi se va întâmpla. Noi vom crede până în ultima secundă.

Nu vă gândiţi că putem pierde, pentru că nu putem! Când vă va fi greu vom şti şi vă vom încuraja şi mai tare. Pentru că noi, românii, credem în voi, românii!
Noi, românii.

O campanie ProSport, Webstyler şi GMP pentru o România la Mondial!
 
În următoarele ore, pe site-ul ProSport şi pe pagina de Facebook ProSport, vom lansa mesaje pentru Piţurcă şi jucători. Dacă îţi plac şi, mai ales, dacă crezi în ele, le poţi distribui. Sub o formă sau alta ele vor ajunge acolo unde trebuie: pe teren şi în tribune!
 
#hairomania
 
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici