Seară europeană pentru România. Universitatea Craiova și CFR Cluj luptă pentru calificarea în play-off. Cine trasmite meciurile

Publicat: 06 08. 2026, 15:25

România a început sezonul european cu patru reprezentante, însă FCSB și Universitatea Cluj au fost eliminate în turul precedent. Universitatea Craiova și CFR Cluj au rămas astfel singurele formații care mai pot aduce puncte țării în clasamentul coeficienților UEFA.

KuPS – Universitatea Craiova, de la ora 18:00

Prima echipă românească intrată pe teren va fi Universitatea Craiova. Formația pregătită de Filipe Coelho întâlnește KuPS Kuopio, în deplasare, de la ora 18:00, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Europa League. Partida se dispută pe Väre Areena din Kuopio, pe un teren cu suprafață artificială.

Ambele echipe au ajuns în această fază după ce au fost eliminate din preliminariile Ligii Campionilor. Universitatea Craiova a pierdut dubla cu Levski Sofia, după 0-1 în Bulgaria și 2-2 pe stadionul „Ion Oblemenco”, în timp ce KuPS a fost învinsă în ambele meciuri de Sabah Baku, 0-1 și 0-2.

Oltenii vin după victoria categorică, scor 4-0, obținută împotriva Petrolului Ploiești în campionatul intern. Adversara lor se află însă în plin sezon și ocupă primul loc în campionatul Finlandei.

Antrenorul Filipe Coelho a avertizat că suprafața artificială și forța adversarei pe teren propriu pot reprezenta dificultăți importante.

„Pentru noi este o provocare să jucăm pe acest teren artificial. Este diferit față de ceea ce suntem noi obișnuiți. Însă nu trebuie să căutăm scuze, ci să ne concentrăm și mai mult pe ceea ce avem de făcut”, a declarat tehnicianul Universității Craiova înaintea partidei.

Miza dublei este una uriașă. Echipa care se califică va întâlni în play-off-ul Europa League formația eliminată din confruntarea Ararat-Armenia – Celje. Prezența în play-off-ul Europa League ar garanta automat cel puțin participarea în faza principală a Conference League.

În cazul unei eliminări în fața finlandezilor, Universitatea Craiova va coborî în play-off-ul Conference League, unde ar urma să întâlnească învingătoarea dublei dintre Shamrock Rovers și Egnatia.

Returul dintre Universitatea Craiova și KuPS este programat joi, 13 august, de la ora 20:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

CFR Cluj – Tromsø, de la ora 19:30

Al doilea meci al serii va începe la ora 19:30. CFR Cluj o primește pe Tromsø IL pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Conference League.

Ora de start a fost modificată față de programul anunțat inițial. Clubul din Gruia a precizat că partida începe la 19:30, și nu la ora 20:00.

CFR Cluj s-a calificat după ce a eliminat-o pe Alashkert, cu scorul general de 4-1. Ardelenii au remizat în Armenia, 1-1, după care s-au impus cu 3-0 în returul disputat în Gruia, prin golurile marcate de Karlo Muhar, Meriton Korenica și Alin Fică.

Tromsø a început sezonul european în preliminariile Europa League, dar a coborât în Conference League după ce a pierdut cu scorul general de 1-4 în fața cehilor de la Hradec Králové.

Norvegienii se află în plin campionat și sunt obișnuiți cu suprafețele artificiale și condițiile dificile din nordul Europei. CFR trebuie să obțină un avantaj în partida de la Cluj înaintea returului care se va disputa la Tromsø, la nord de Cercul Polar.

Miza este cu atât mai importantă pentru formația din Gruia cu cât adversara din play-off este deja cunoscută. Dacă va elimina Tromsø, CFR Cluj va întâlni Brighton, echipă din Premier League, pentru un loc în faza principală a Conference League.

Spre deosebire de Universitatea Craiova, CFR nu mai are o competiție de rezervă. O eliminare în turul al treilea preliminar ar însemna încheierea parcursului european.

Returul cu Tromsø este programat pe 13 august, în Norvegia.

Programul echipelor românești în cupele europene

18:00 – KuPS Kuopio – Universitatea Craiova, turul al treilea preliminar al Europa League

19:30 – CFR Cluj – Tromsø IL, turul al treilea preliminar al Conference League

Cele două partide vor putea fi urmărite în România la Digi Sport și Prima Sport.