Sibiu: Baschebalistul Andrei Lefter, aflat în comă de marţi, este ţinut în viaţă doar de aparate

Bachebalistul Andrei Lefter, în vârstă de 23 de ani, care a fost găsit căzut pe stradă, este în continuare internat în stare gravă în Spitalul Judeţean Sibiu, cu multiple fracturi şi traumatisme craniene, fiind ţinut în viaţă doar de aparate şi medicamentaţie.

593 afișări
Imaginea articolului Sibiu: Baschebalistul Andrei Lefter, aflat în comă de marţi, este ţinut în viaţă doar de aparate

Andrei Lefter (Imagine: Laurentiu Mich/ Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că baschebalistul Andrei Lefter, în vârstă de 23 de ani, este în continuare internat în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a unităţii, fiind în stare gravă.

"Pacientul este în comă profundă, ventilat mecanic. Practic, este ţinut în viaţă de aparate şi medicamentele administrate", a declarat Decebal Todăriţă.

Potrivit acestuia, investigaţiile amănunţite au arătat că pacientul a suferit multiple traumatisme şi fracturi craniene, care i-au provocat coma profundă, dar şi escoriaţii şi echimoze pe abdomen şi membre.

"Pacientul are un traumatism cranian închis, edem cerebral, fractură fronto-parietală stângă cu hematom subdural, pneumocefal şi fractură sfenoid. Mai are escoriaţii şi echimoze, dar nu acestea sunt problema, ci traumatismele cranio-cerebrale", a mai declarat Decebal Todăriţă.

Nimeni nu ştie exact ce s-a petrecut cu sportivul, iar poliţiştii nu au continuat cercetările având în vedere că leziunile suferite demonstrează că a căzut de la înălţime şi nu a fost victima unei infracţiuni cu violenţă.

Un tânăr care locuieşte în căminele studenţeşti din zona în care a fost găsit sportivul marţi şi care a sunat la 112, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că l-a văzut în timp ce era întins pe jos, plin de sânge şi cu cioburi de sticlă în palmă, dar era deja în comă şi nu i-a putut spune ce a păţit.

Baschebalistul Andrei Lefter, în vârstă de 23 de ani, fost component al echipelor CSU Atlassib Sibiu şi CSU Ploieşti, se află în comă la Spitalul Judeţean Sibiu, după ce a fost găsit căzut pe stradă, medicii spunând că şansele de supravieţuire sunt minime.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici