Site Şahtior: Mister (Lucescu) a creat o echipă capabilă să învingă orice rivală

Site-ul oficial al formaţiei Şahtior Doneţk, câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei UEFA, notează, joi, că tehnicianul Mircea Lucescu a creat o echipă capabilă să învingă orice adversară, iar rezultatul muncii românului s-a văzut la Istanbul, în finala competiţiei europene intercluburi.

1 afișare

"Acestea sunt momente foarte fericite. După fluierul final, stadionul parcă a explodat. Nu vom menţiona aici deprimarea celor de la Werder. Ei au demonstrat că sunt adversari merituoşi. Dar noi am fost mai puternici. Jucătorii şi staff-ul nostru tehnic sunt fericiţi acum. Ei şi-au scris numele în istoria fotbalului european. Va trebui să ne obişnuim cu acest gând. Însă ar fi fost acest lucru posibil fără Mircea Lucescu şi echipa sa de profesionişti? Mister a creat o echipă capabilă să învingă orice rivală în drumul spre vârf. Nu a fost uşor pentru el. Dar acum vedem rezultatul. Şahtior a câştogat Cupa UEFA!", scrie site-ul grupării din Doneţk.

"Primul trofeu european, doar începutul pentru Lucescu", a notat site-ul UEFA, care precizează că Şahtior Doneţk a devenit a 25-a şi ultima echipă câştigătoare a Cupei UEFA.

"Lucescu îşi completează palmaresul", scrie şi agenţia France Presse, menţionând că performanţa de la Istanbul reprezintă apogeul carierei tehnicianului român. "Antrenorul român al echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a trăit, miercuri seară, la Istanbul, apogeul unei cariere atipice, câştigând Cupa UEFA, primul său trofeu continental. Lucescu, în vârstă de 63 de ani, avea deja mai multe titluri naţionale în palmares, precum şi Supercupa Europei (2000), dar niciunul din aceste trofee nu avea strălucirea celui câştigat la Istanbul", notează AFP.

Echipa ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a câştigat Cupa UEFA, învingând, miercuri, după prelungiri, scor 2-1 (1-1, 1-1), formaţia germană Werder Bremen, în finala disputată pe stadionul Şukru Saracoglu din Istanbul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici