Sloane Stephens a fost eliminată la turneul de la Washington

Principala favorită a turneului de la Washington, Sloane Stephens (26 de ani, nr. 8 WTA), a fost eliminată marţi, 30 iulie, în primul tur, de suedeza Rebecca Peterson (23 de ani, nr. 70 WTA), cu scorul de 6-2, 7-5.

92 afișări
Imaginea articolului Sloane Stephens a fost eliminată la turneul de la Washington

Sloane Stephens a fost eliminată la turneul de la Washington

Partida dintre cele două tenismene a durat o oră şi 24 de minute. Dacă în primul set, Stephens, favorita turneului, a reuşit să câştige doar două game-uri în faţa suedezei, cel de-al doilea act a fost mult mai echilibrat. Sportiva din America a codusm cu 4-2 la game-uri, însă, în cele din urmă, Peterson a reuşit să întoarcă scorul în favoarea ei, câştigând setul.

Aceasta nu a fost singura surpriză a turneului de la Washington. Madison Keys (24 de ani, nr. 17 WTA) a fost şi ea eliminată marţi, de Hailey Baptiste (17 ani, nr. 283 WTA), cu scorul de 7- 6, 6-2, după o partidă care a durat o oră şi 35 de minute.

Zarina Diyas (25 de ani, nr. 84 WTA) a eliminat-o pe surpriza de la Wimbledon, Cori Gauff (15 ani, nr. 146 WTA), cu scorul de 6-4, 6-2.

În turul doi, Peterson o va întâlni pe Camila Giorgi (27 de ani, nr. 62 WTA), Hailey Baptise se va duela cu Kristina Mladenovic (26 de ani, nr. 49 WTA), iar Diyas o va înfrunta pe Lesia Tsurenko (30 de ani, nr. 35 WTA).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici