Snooker Shoot-Out: Shaun Murphy a realizat primul break maxim din istoria turneului

Shaun Murphy a reuşit joi seara primul break de 147 din istoria competiţiei Snooker Shoot-Out, după ce l-a învins pe adolescentul maghiar Bulcsu Revesz. Competiţia presupune ca meciurile să se joace un singur frame, timp de maximum 10 minute.

195 afișări
Imaginea articolului Snooker Shoot-Out: Shaun Murphy a realizat primul break maxim din istoria turneului

Snooker Shoot-Out: Shaun Murphy a realizat primul break maxim din istoria turneului

Jucătorii au la dispoziţie 15 secunde pe lovitură în primele cinci minute şi 10 secunde în ultimele cinci minute, iar spre deosebire de snookerul clasic, regulile, în special în ceea ce priveşte ţinuta şi atmosfera din tribune, sunt mult mai permisive.

Revesz, în vârstă de 16 ani, i-a lăsat lui Murphy o şansă de a dezvolta un break, iar campionul mondial din 2005 a profitat din plin, realizând break-ul maxim pentru rpima dată în istoria competiţiei organizată la Swansea.

Break-ul maximul obţinut de Murphy în meciul din primul tur de la Swansea a fost al optulea din cariera sa şi îi va aduce 5.000 de lire sterline dacă nu va fi egalat.

"Iubesc acest eveniment şi nu-mi vine să cred că tocmai s-a întâmplat asta. A fost o adevărată emoţie. Eşti entuziasmat când joci acest eveniment, fie că câştigi sau pierzi.”, a spus Murphy la finalul meciului, citat de BBC Sport.

"Le-am făcut pe amândouă, am jucat foarte bine şi foarte prost, dar fanii de aici au văzut ceva special, a fost o plăcere să joc pentru ei."

Precedentul cel mai mare break din competiţia care se desfăşoară din 2011 a fost de 142 de puncte şi a fost realizat de Mark Allen.

"Sincer, unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am văzut vreodată în snooker. Pur şi simplu ridicol", a scris Mark Allen pe X, fostul Twitter, ca răspuns la break-ul maxim reuşit de Murphy.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici