VIDEO  Sorana Cîrstea, de neoprit. A învins-o miraculos pe câştigătoarea de la Wimbledon

În sferturile de finală de la Dubai, Sorana Cîrstea a câştigat astăzi meciul cu favorita 7 a competiţiei, Marketa Vondrousova, revenind de la 2-6, 1-5 şi salvând 6 mingi de meci.

361 afișări
Imaginea articolului Sorana Cîrstea, de neoprit. A învins-o miraculos pe câştigătoarea de la Wimbledon

Sorana Cîrstea, de neoprit. A învins-o pe câştigătoarea de la Wimbledon

Sorana Cîrstea, 33 de ani şi locul 22 WTA, a depăşit-o pe Marketa Vondrousova, deţinătoarea titlului de la Wimbledon cu scorul 2-6, 7-6 (1), 6-2.

Adversara a condus cu 6-2, 5-1, dar românca a revenit fabulos pe tabelă şi a câştigat un premiu de 158.944 de dolari. „Cred că cea mai mare revenire din cariera mea. Deşi la 1-5 nu mă gândeam că că voi câştiga, voiam doar să lungesc meciul.

Am reuşit să câştig, dar nici nu ştiu cum. Sunt mândră de longevitatea mea, mă simt foarte bine, îmi place să joc, îmi place adrenalina”, a declarat Sorana Cîrstea, la interviul de pe teren.

Partida a durat două ore şi 43 de minute. La 24 de ani, sportiva din Cehia este pe locul 8 WTA.

În semifinale, Sorana se va duela cu învingătoarea din partida Rybakina - Paolini.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici