Sorin Boca: Marc va semna pe trei sezoane cu Poli Iaşi

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, duminică, că a discutat cu portarul Traian Marc, aflat la final de contract cu gruparea din dealul Copoului, şi acesta îşi va prelungi înţelegrea cu echipa pregătită de Ionuţ Popa pentru încă trei sezoane.

16 afișări
Imaginea articolului Sorin Boca: Marc va semna pe trei sezoane cu Poli Iaşi

Sorin Boca: Marc va semna pe trei sezoane cu Poli Iaşi (Imagine: Mediafax Foto)

"Marc a terminat în această vară contractul cu noi şi şi-a manifestat intenţia de a pleca în altă parte. Noi l-am lăsat să meargă la Forex Braşov, însă nu s-a înţeles cu cei de acolo şi atunci a revenit în cantonamentul nostru de la Debrecen. În principiu ne-am înţeles cu el şi Traian Marc va semna cu noi pentru încă trei sezoane", a spus Boca.

Oficialul ieşean a mai afirmat că luni va încerca să rezolve problema vizelor pentru Gustavo Paruolo şi Svetozar Mijin: "Paruolo şi Mijin ar trebui să ajungă în cantonamentul echipei noastre marţi sau miercuri. Totul depinde de modul în care reuşim să le obţinem viza de Ungaria. Voi încerca luni să rezolv această problemă pentru ca jucătorii să se alăture lotului în cantonamentul de la Debrecen. Până acum nu s-a pus problema de a renunţa la serviciile celor doi jucători. Ei au fost învoiţi şi urmează să ajungă la Debrecen. O decizie finală în privinţa lor va fi luată la finalul cantonamentului din Ungaria".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici