Sorin Cârţu şi-a reziliat contractul cu Pandurii Târgu Jiu

Antrenorul Sorin Cârţu a declarat, miercuri, într-io conferinţă de presă, că se consideră vinovat pentru ceea ce a făcut la ultimul meci cu echipa Unirea Urziceni şi de aceea a decis să plece de la formaţia Pandurii Târgu Jiu.

18 afișări
Imaginea articolului Sorin Cârţu şi-a reziliat contractul cu Pandurii Târgu Jiu

Sorin Cârţu şi-a reziliat contractul cu Pandurii Târgu Jiu (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

"După ceea ce s-a întâmplat la ultima partidă cu Unirea Urziceni am considerat că virulenţa şi vehemenţa cu care am protestat la prestaţia arbitrului nu îmi face o imagine foarte bună şi realist fiind, şi făcând o analiză cât se poate de pertinentă, am considerat că am greşit. Manifestarea respectivă nu îşi avea locul şi am considerat că e cel mai bine să plec pentru a nu avea aşa o imagine greşită în faţa propriilor mei jucători.

Marţi dimineaţă, după o noapte de gânduri şi trecut în revistă tot ceea ce s-a întâmplat, am venit la domnul preşedinte Marin Condescu şi i-am spus că dacă doreşte putem să mergem mai departe în continuare, dar eu ştiu că am comis o greşeală şi restul rămâne să stablim. Am ajuns de comun acord să reziliem contractul. E şi un gest al meu de a recunoaşte un anumit grad de vinovăţie în ceea ce am făcut, dar, în urma unei analize am tras concluzia că trebuie să plec", a spus Cârţu.

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul pe care în avea cu gruparea gorjeană, lucru pe care l-au făcut şi secunzii Mircea Irimescu, Silviu Lung şi Fane Cioacă. Sorin Cârţu a fost antrenorul echipei gorjene timp de un an, după ce a ajuns la Târgu Jiu în data de 23 septembrie.

Tehnicianul Liviu Ciobotariu a declarat că se află în discuţii avansate cu clubul Pandurii Târgu Jiu şi cel mai probabil va semna un contract cu gruparea gorjeană miercuri după-amiază.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici