Prima pagină » Sport » Sorina Grozav, principala marcatoare a Campionatului Mondial de handbal feminin, după trei meciuri

Sorina Grozav, principala marcatoare a Campionatului Mondial de handbal feminin, după trei meciuri

Handbalista română Sorina Grozav este principala marcatoare a Campionatului Mondial de handbal feminin, după cele trei meciuri disputate în grupa preliminară de naționala României. În plus, Grozav este lider detașat la capitolul goluri + pase decisive.
Sorina Grozav, principala marcatoare a Campionatului Mondial de handbal feminin, după trei meciuri
Meciul dintre Danemarca si Romania, din etapa a treia a Grupei A a Campionatului Mondial de handbal feminin, disputat la Ahoy Arena din Rotterdam, Tarile de Jos, luni, 1 decembrie 2025. In imagine: Sorina Grozav. SORIN PANA / MEDIAFAX FOTO
Petre Apostol
02 dec. 2025, 12:14, Sport

Sorina Grozav, în vârstă de 26 de ani, a marcat 24 de goluri (din 42 de aruncări) în cele trei meciuri disputate de România la actuala ediție a Campionatului Mondial.

Grozav a înscris 11 goluri (din 14 aruncări) de la 7 metri. Handbalista română se află la egalitate cu suedeza Clara Lerby, în fruntea ierarhiei marcatoarelor.

Marți sunt programate ultimele meciuri din faza grupelor.

Sorina Grozav este în frunte și în ierarhia golurilor și paselor decisive cumulate, cu 35 de puncte: 24 de goluri și 11 pase decisive.

Brazilianca Bruna de Paula este a doua din clasament, cu 31 de puncte (17 goluri și 14 pase decisive).

Selecționata României a încheiat pe locul al doilea Grupa A, cu 4 puncte, după eșecul cu Danemarca, luni seară, scor 31-39, și victoriile Croația, scor 33-24, și Japonia, scor 31-27.

România începe Grupa I prinicipală cu 2 puncte și întâlnește miercuri, în prima dispută, Ungaria, la ora 19:00.