Soţii şi iubite ale piloţilor de Formula 1 - GALERIE FOTO

Odată cu startul ediţiei 2009 a Formulei 1, s-a stabilit şi o ierarhie a soţiilor şi iubitelor piloţilor, pe criterii de frumuseţe, presa engleză alcătuind un top 10 al acestora.

1239 afișări
Imaginea articolului Soţii şi iubite ale piloţilor de Formula 1 - GALERIE FOTO

Anna Rafaela Bassi, a opta în clasament, este, din noiembrie 2007, soţia brazilianului Felipe Massa, de la Ferrari. "Soţia mea mă ajută mereu, dar după ce am ratat titlul de campion mondial în 2008, în Brazilia, ea a fost mai deprimată decât mine" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

GALERIE FOTO

Primul loc este ocupat chiar de iubita câştigătorului cursei de start a sezonului, britanicul Jenson Button, de la echipa Brawn-Mercedes. Jessica Michibata, fiica unui italo-spaniol şi al unei japoneze, este manechin.

Pe poziţia secundă, se clasează Jenni Dahlman, soţia finlandezului Kimi Raikkonen (Ferrari). Căsătoria pilotului cu fosta Miss Scandinavian a avut loc în anul 2004. Cei doi locuiesc la Helsinki şi la Zurich.

A treia este Raquel del Rosario, prietena spaniolului Fernando Alonso, de la Renault. Bruneta, cântăreaţă pop în trupa El Sueno de Morfeo, este văzută adesea la standurile echipei pentru care pilotează iubitul său.

Hanna Prater ocupă locul al patrulea. Este, de trei ani, iubita germanului Sebastien Vettel (Red Bull). Sebastian a devenit fan al comediilor clasice engleze, fiind influenţat în acest sens de mama Hannei, care este pe jumătate englezoaică.

Campionul mondial en-titre, britanicul Lewis Hamilton (McLaren Mercedes), este reprezentat în această ierarhie, de către starul pop Nicole Scherzinger, pe treapta a cincea. Liderul formaţiei Pussycat Dolls l-a cunoscut pe Hamilton la Munchen, cu ocazia festivităţii MTV Awards din 2007. Nicole are 30 de ani, fiind cu şapte mai în vârstă decât partenerul său.

Isabell Reis, iubita germanului Timo Glock, de la Toyota, este a şasea. Isabell este din Saarbrucken, studiază economia şi a apărut într-un reality-show de televiziune din Germania.

Poziţia a şaptea îi revine lui Catherine Hyde, iubita finlandezului Heikki Kovalainen (McLaren Mercedes). Scandinavul plănuieşte să se căsătorească cu ea anul viitor.

Anna Rafaela Bassi, a opta în clasament, este, din noiembrie 2007, soţia brazilianului Felipe Massa, de la Ferrari. "Soţia mea mă ajută mereu, dar după ce am ratat titlul de campion mondial în 2008, în Brazilia, ea a fost mai deprimată decât mine".

Locul al nouălea este al Vivianei Sibold, de cinci ani iubita pilotului german Nico Rosberg (Williams Toyota). Viviana este studentă la design interior.

Pe locul 10 se află doamna Barrichello. Silvana s-a căsătorit în anul 1997 cu brazilianul Rubens (Brawn-Mercedes). Au doi fii, Eduardo şi Fernando. "Îi sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu pentru că există Silvana. Ea mă ajută să gestionez lucrurile pozitive şi negative din viaţa mea de pilot în Formula 1", spune Rubens.

Vezi şi:

GALERIE FOTO - Vedetele şi tatuajele lor

GALERIE FOTO - Bărbaţi cu stil, din ultimii 50 de ani

GALERIE FOTO - Fotbaliştii şi antrenorii cu cele mai mari venituri

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici