Spectacol demonstrativ de tenis la iniţiativa lui Federer, pentru victimele seismului din Haiti - VIDEO

Un spectacol demonstrativ de tenis pentru victimele cutremurului din Haiti a avut loc, duminică, pe Rod Laver Arena din Melbourne, la iniţiativa numărului unu mondial Roger Federer, înainte de începerea turneului Australian Open.

32 afișări
Imaginea articolului Spectacol demonstrativ de tenis la iniţiativa lui Federer, pentru victimele seismului din Haiti - VIDEO

Serena Williams și Roger Federer (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La eveniment au asistat 15.000 de spectatori, care au plătit la intrare câte 10 dolari australieni (6,4 euro). În plus, mai mulţi voluntari au făcut o colectă în tribunele arenei din Melbourne.

La spectacol au participat opt jucători şi jucătoare dintre cei mai importanţi din lume.

Cu patru ore înainte de începerea evenimentului, era deja coadă la intrarea în arenă şi numeroase persoane care nu au reuşit să intre au urmărit demonstraţia pe un ecran uriaş amplasat în exteriorul incintei.

"Iniţiativa a avut un succes enorm. Este prea devreme ca să ştim câţi bani s-au strâns, dar credem că, având în vedere valoarea biletelor, donaţiile făcute şi contribuţiile jucătorilor şi conducătorilor din tenis, se va depăşi suma de 200.000 de dolari australieni (128.000 de euro)", a declarat directorul turneului, Craig Tiley.

Roger Federer a mai participat, în 2005, la un eveniment similar, în timpul turneului de la Indian Wells, pentru ajutorarea victimelor tsunamiului devastator din 26 decembrie 2004, care a provocat moartea a peste 220.000 de persoane în Oceanul Indian.

"Aici suntem departe de Haiti, dar m-am gândit că familia tenisului poate să îşi arate solidaritatea. Astfel, l-am sunat pe directorul turneului, sâmbătă dimineaţă, pentru a vedea dacă putem organiza ceva. El mi-a spus că este dificil, dar va vedea ce poate face. Le mulţumesc organizatorilor şi jucătorilor, pentru că nu era prevăzută o astfel de demonstraţie înaintea unui turneu de Grand Slam", a afirmat Roger Federer.

Craig Tiley a spus că nu a fost uşoară organizarea unui spectacol demonstrativ în 24 de ore. "A necesitat o investiţie enormă, dar suntem foarte bucuroşi de felul în care s-a desfăşurat. Întreaga lume a fost impresionată de tragedia din Haiti. Familia tenisului vrea să-şi aducă contribuţia pentru a ajuta populaţia din Haiti să treacă peste acest eveniment şocant", a adăugat Tiley.

Pe teren, Federer a făcut echipă cu Lleyton Hewitt, Serena Williams şi Samantha Stosur, împotriva lui Rafael Nadal, Andy Roddick, Novak Djokovici şi Kim Clijsters. Pe parcursul demonstraţiei, perechile au alternat.

Toţi sportivii aveau microfoane, pentru a-şi comenta acţiunile în timp ce jucau. "Ne-am şi distrat, dar cel mai important este că iniţiativa a avut un succes mare. Sper că banii strânşi aici vor ajuta populaţia haitiană la reconstrucţie", a spus Roger Federer.

Jucătorii au părăsit terenul după ce au îmbrăţişat doi reprezentanţi ai comunităţii haitiene din Melbourne care au venit, cu drapelul ţării lor în mâini, să le mulţumească pentru organizarea evenimentului caritabil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici