Ştafeta flăcării olimpice a început la Jakarta sub măsuri de securitate sporite

Ştafeta flăcării olimpice a debutat, marţi, la Jakarta, sub măsuri de securitate sporite, la puţin timp după dispersarea de către poliţia indoneziană a unei mici manifestaţii protibetane, informează AFP.

9 afișări
Imaginea articolului Ştafeta flăcării olimpice a început la Jakarta sub măsuri de securitate sporite

Ştafeta flăcării olimpice a început la Jakarta sub măsuri de securitate sporite (Imagine: Mediafax Foto)

Guvernatorul din Jakarta, Fauzi Bowo, a fost primul care a transportat torţa ce s-a stins după câteva secunde, cel mai probabil din motive tehnice. Torţa a fost reaprinsă şi şi-a continuat drumul, pe un traseu redus la maxim. Ea va putea fi văzută în incinta stadionului naţional Bung Karno doar de 5.000 de persoane, care au acces numai pe bază de invitaţii.

Peste 2.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a proteja torţa de eventualele atacuri ale unor manifestanţi.

Torţa va fi purtată în Indonezia de 24 de persoane, printre care se numără vedete de televiziune şi artişti. Printre sportivii participanţi la ştafetă, cei mai mulţi sunt practicanţi de badminton, singurul sport în care Indonezia străluceşte pe plan internaţional. Printre ceilalţi purtători ai flăcării se numără ambasadorul Chinei la Jakarta, precum şi ministrul indonezian al turismului.

Poliţia indoneziană a dispersat marţi un grup restrâns de manifestanţi protibetani la Jakarta, cu câteva ore înainte de trecerea flăcării olimpice prin capitală, în condiţii de strictă securitate. Cel puţin nouă manifestanţi, printre care şi un cetăţean olandez, au fost reţinuţi de poliţişti în civil, potrivit martorilor.

Jakarta reprezintă a cincea etapă a traseului asiatic al flăcării olimpice, după Islamabad, New Delhi, Bangkok şi Kuala Lumpur.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici