Stan: Trecem printr-o perioadă mai dificilă

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, miercuri, că gruparea gălăţeană trece printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar, iar salariile jucătorilor nu au mai fost plătite de două luni.

24 afișări
Imaginea articolului Stan: Trecem printr-o perioadă mai dificilă

Stan: Trecem printr-o perioadă mai dificilă (Imagine: Mediafax Foto)

"Situaţia nu este una roză, este una destul de complicată, dar pe care zic eu că o vom rezolva. E normal să existe mici tensiuni din cauza întârzierii plăţilor, nu poate fi bucurie. Nemulţumire există şi este firească, dar cu toate acestea vreau să remarc caracterul de care au dat dovadă jucătorii şi, cum s-au prezentat la Târgu Jiu, jos pălăria pentru ei. Este poate şi un răspuns pentru cei care, nu de puţine ori, i-au numit mercenari, sugerând că ei joacă numai şi numai pentru bani", a declarat Marius Stan.

Marius Stan a explicat că Oţelul suferă finaciar din cauză că nu s-au primit decât jumătate din banii cuveniţi din drepturile de televizare, iar banii pe vânzarea lui Bourceanu la FC Timişoara vor veni abia la începutul anului viitor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici