Stanca: Echipa României ar câştiga prin readucerea celor care evoluează în Franţa

Jucătorul echipei Dinamo, Răzvan Stanca, a declarat, marţi, la sediul CS Dinamo, că reprezentativa României ar avea de câştigat prin readucerea jucătorilor care evoluează la cluburi din Franţa.

10 afișări

"Naţionala a început bine sezonul în Cupa Europeană a Naţiunilor, dar s-a împotmolit pe parcurs şi am terminat destul de prost acest an. Sperăm ca la anul să redresăm situaţia şi să ne putem califica de pe locul doi la Cupa Mondială. Vor fi alegeri după care sperăm ca noua conducere să stimuleze activitatea la copii şi juniori şi să găsească o soluţie pentru a-i readuce la naţională pe jucătorii care sunt în Franţa. România ar avea de câştigat prin readucerea celor din Franţa. Trebuie să fim din nou o familie. Problema e că am fost o familie mică, dar unită. Trebuie să se lucreze la nivelul cel mai de jos, la copii şi juniori, pentru că sunt foarte puţini care mai vin să joace şi baza de selecţie a scăzut foarte mult", a spus Stanca.

Mai mulţi sportivi legitimaţi la Dinamo au semnat, marţi, cererile de adeziune la Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (IPA), organizaţie non-guvernamentală.

Purtătorul de cuvânt al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, care reprezintă şi imaginea secţiei de rugby a CS Dinamo, a declarat că Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor reprezintă o şansă de a lega prietenii cu ceilalţi memebri, de peste hotare, dar şi un alt mod de a-şi petrece concediile. "Rugbyştii de la Dinamo sunt poliţişti, dar nu pot practica această meserie, dar în acest context li se oferă şansa să devină membrii ai acestei organizaţii non-guvernamentale din care fac parte încă din anul 1998. Deviza Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor este Servo per Amikeco, în traducere Servicii prin prietenie. Ei pot lega prietenii cu colegi de-ai lor din alte ţări, se pot caza în hotelurile asociaţiei unde plătesc tarife mai mici. Totodată, pot ţine legătura cu noile tendinţe şi să împărtăşească celorlaţi din experienţa lor", a spus Ciocan.

Unul dintre rugbyşti a întrebat dacă în urma calităţii de membru al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor primeşte şi pistol, moment în care un coleg de-al său, care deja era membru al asociaţiei i-a răspuns: "Da, cu apă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici