Steaua şi Dinamo, în topul echipelor cu cele mai lungi serii de victorii consecutive din Europa

Steaua şi Dinamo le depăşesc pe Bayern Munchen, Barcelona şi Real Madrid, într-un top dat publicităţii de UEFA al echipelor cu cea mai lungă serie de victorii în campionatul intern din istoria fotbalului. Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk este pe locul 2 în această ierarhie.

868 afișări
Imaginea articolului Steaua şi Dinamo, în topul echipelor cu cele mai lungi serii de victorii consecutive din Europa

Steaua şi Dinamo, în topul echipelor cu cele mai lungi serii de victorii consecutive din Europa (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

În urmă cu 28 de ani, cele mai titrate formaţii din fotbalul românesc, Steaua şi Dinamo au reuşit 17 partide la rând cu victorie în campionatul intern. Pentru câştigătorea Cupei Campionilor Europeni din 1986 a fost un nou sezon de excepţie, 1988-1989, la finalul căruia Steaua Bucureşti juca a doua finală a celei mai importante competiţii europene intercluburi şi o pierdea, scor 0-4, cu AC Milan.

Sezonul 1988-1989 a fost foarte bun pentru Dinamo Bucureşti, cu Mircea Lucescu antrenor, a revenit în elita fotbalului european, ajungând până în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, unde a fost eliminată fără a pierde de Sampdoria Genova. În competiţiile interne, Dinamo nu reuşeşte să întrerupă supremaţia Stelei, încheind pe locul doi în campionat şi pierzând finala Cupei României. Dorin Mateuţ câştigă Gheata de Aur a Europei pentru cele 43 de goluri marcate în Divizia A. Cu toate acestea, în 1988, Dinamo a avut parte de o serie de 17 meciuri în care s-au impus.

În topul publicat, luni, de UEFA, Steaua şi Dinamo se află peste multe echipe de renume din Europa, printre care Barcelona, Real Madrid sau Benfica Lisabona. Topul este condus de Dinamo Tirana, care în sezonul 1951-1952 a avut 25 de victorii consecutive. După performanţa reuşită cu Dinamo în 1988, Mircea Lucescu a bifat 24 de victorii la rând cu Şahtior Doneţk, în 2012.

Topul echipelor cu cele mai lungi serii de victorii consecutive:

25 jocuri – Dinamo Tirana (Albania) 1951–52
24 jocuri – Shakhtar Donetsk (Ucraina) 2012
22 jocuri – PSV (Olanda) 1987–88
19 jocuri – Bayern München (Germania) 2013–14
18 jocuri – FH Hafnarfjördur (Islanda) 2004–05
17 jocuri – Steaua Bucureşti (Romania) 1988
17 jocuri – Dinamo Bucureşti (Romania) 1988
17 jocuri – Internazionale (Italia) 2006–07
17 jocuri – Celtic (Scotia) 2011–12
17 jocuri – Ventspils (Letonia) 2013–14
16 jocuri – Dnepr Mogilev (Belarus) 1998
16 jocuri – Valur Reykjavík (Islanda) 1978
16 jocuri – Barcelona (Spania) 2010–11
16 jocuri – Porto (Portugalia) 2010–11
16 jocuri – Olympiacos (Grecia) 2005–06
16 jocuri – Pyunik (Armenia) 2004
16 jocuri – Kareda Šiauliai (Lituania) 1997–98
15 jocuri – Benfica (Portugalia) 1963
15 jocuri – Real Madrid (Spania) 1960–61
15 jocuri – Bayern München (Germania) 2005
15 jocuri – Sparta Praha (Cehia) 1999–2000
15 jocuri – Bangor City (Tara Galilor) 2010
15 jocuri – Celtic (Scotia) 2013–14
15 jocuri – Dinamo Minsk (Belarus) 1995

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici