Străzile din jurul Palatului Parlamentului se închid total traficului, săptămâna viitoare

Străzile din jurul Palatului Parlamentului - locul unde se va desfăşura circuitul GT "Bucharest Road City Course" - se vor închide traficului rutier timp de o săptămână, începând de miercurea viitoare, municipalitatea Capitalei impunând unele restricţii de circulaţie, începând din acest week-end.

1 afișare

Deşi lucrările de amenjare a circuitului automobilistic sunt contestate de Primăria sectorului 5, pe motiv că sunt neautorizate, municipalitatea a decis să închidă deja arterele din jurul Palatului Parlamentului, pentru continuarea acestora.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei,pe străzile din jurul Palatului Parlamentului se vor institui restricţii de circulaţie în perioada 10- 23 mai 2007, pentru desfăşurarea circuitului automobilistic "Bucharest Road City Course".

Astfel, începând de joi se redeschide circulaţia pe Bulevardul Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bulevardul Unirii, până marţi, săptămâna viitoare. De asemenea, sâmbătă noaptea va fi montată o pasarelă pietonală pe Calea 13 Septembrie.

Începând de miercuri, 16 mai şi pânăîn 23 mai, traficul rutier va fi închis în totalitate pe străzile Calea 13 Septembrie (între Şoseaua Pandurilor şi Bulevardul Libertăţii) - strada Izvor - strada Dr. Staicovici (între strada Izvor şi strada L. Pasteur) - Bulevardul Naţiunile Unite (între Splaiul Independenţei şi strada B.P.Haşdeu) - strada B.P.Haşdeu (între Splaiul Independenţei şi Bulevardul Naţiunile Unite) - Bulevardul Libertăţii (între Splaiul Independenţei şi Bulevardul Regina Maria) - Bulevardul Unirii (între Piaţa Constituţiei şiBulevardul I.C.Brătianu) - strada Uranus (între Calea 13 Septembrie şi strada Sabinelor).

Lucrările de amenajare a circuitului din jurul Palatului Parlamentului, unde se va desfăşura etapa de FIA GT, Vodafone Bucharest Challenge 2007, care va avea loc în perioada 18-20 mai, au început la jumătatea lunii aprilie prin aducerea unei părţi a tribunelor şi a zidurilor de beton. Zidurile de beton au fost aduse de la Bilbao şi respectă toate normele de siguranţă impuse de FIA.

Tribunele sunt confecţionate de o companie germană, specializată în acest domeniu, şi vor fi montate în punctele cele mai importante ale circuitului din jurul Palatului Parlamentului. Capacitatea totală a tribunelor este de aproximativ 70.000 de locuri.

Circuitul stradal, pe care se vor desfăşura cursele din Campionatul FIA GT, Campionatul European FIA GT3, Formula 3 Marea Britanie şi Cupa Dacia Logan, are o lungime de 3.180 de metri. Conform datelor furnizate de arhitectul Herman Tilke, designerul circuitelor de Formula 1 din China, Malaysia, Bahrain şi Turcia, viteza medie va fi de 148,6 km/h pentru maşinile din Campionatul FIA GT, timpul pe tur fiind de aproximatv un minut şi 15 secunde. Viteza de top pe care o vor atinge maşinile din Campionatul FIA GT este de 230 km/h.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici