Suporterii unei echipe de fotbal şi-au ameninţat favoriţii săpând un mormânt în mijlocul terenului - VIDEO

Mai mulţi suporteri ai unui club din a treia ligă sârbă, supăraţi pe faptul că echipa lor nu promovează, au săpat o groapă şi au plasat o cruce în mijlocul terenului cu mesajul "D2 sau asta", a anunţat, marţi, un conducător al grupării Macva Sabac.

247 afișări
Imaginea articolului Suporterii unei echipe de fotbal şi-au ameninţat favoriţii săpând un mormânt în mijlocul terenului - VIDEO

Suporterii unei echipe de fotbal şi-au ameninţat favoriţii săpând un mormânt în mijlocul terenului (Imagine: Shutterstock)

Groapa lungă de doi metri şi adâncă de 15 cm a fost descoperită luni, a declarat un responsabil al acestui club.

"De ani de zile suntem aproape de promovare în liga secundă şi eşuăm la câteva puncte. Nu pot să cred că cineva a avut o astfel de idee. Suntem convinşi că nu este opera suporterilor noştri", a declarat secretarul general al clubului, Zvone Jovanovic, care a precizat că poliţia a deschis o anchetă.

Iniţiativa a dat roade, astfel că fotbaliştii, la doar câteva ore după descoperirea macabră, au câştigat un meci disputat în campionat şi au urcat pe locul doi în clasament.

Fondat în 1919, Macva Sabac a făcut parte din elită în timpul fostei Iugoslavii, însă în ultimele decenii evoluează în ligile inferioare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici