Bernadette Szocs și Elizabeta Samara reprezintă România la turneul WTT Champions Frankfurt 2025, programat în perioada 4-9 noiembrie, la Süwag Energie Arena din Frankfurt (Germania). Competiția reunește cei mai valoroși 32 de jucători din circuitul mondial, la feminin și la masculin.
Szocs, locul 19 în clasamentul mondial, și Samara, locul 31 mondial, intră în concurs la scurt timp după performanțele reușite în acest an, între care medalia de argint obținută cu echipa națională a României la Campionatul European și victoriile bifate la WTT Champions Montpellier 2025.
În 16-imile de finală, prima dintre sportivele române care intră în concurs este Elizabeta Samara, care o întâlnește pe Minhyung Jee (Australia), marți, de la ora 14:20.
Bernadette Szocs joacă miercuri, cu Sofia Polcanova (Austria), de la ora 19:30.