Ţiriac: Gabi Szabo este o fată cu trecut în sport, sper să aibă succes la Guvern

Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat, joi, că noul ministru al Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, are un trecut în sport şi speră să aibă mai mult succes la Guvern.

100 afișări
Imaginea articolului Ţiriac: Gabi Szabo este o fată cu trecut în sport, sper să aibă succes la Guvern

Gabi Szabo (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"S-ar putea să fi venit timpul ca şi sportivii să ia în mână frâiele sportului. Şi probabil că o campioană olimpică precum Gabi Szabo are o voce mult mai ascultată decât un om care nu a prea făcut sport în viaţa lui. Aşa s-ar putea să poată să bată cu pumnul în masă să aibă mai multe fonduri pentru «semănat» la nivel de copii şi juniori. Iar eu în locul ei aş spune: «Dacă mie nu îmi daţi ceva ca să pot să fac ceva în sectorul în care m-aţi pus, atunci uite demisia mea. Faceţi voi pentru că aici nu se poate face nimic». Gabi e o fată care are trecutul în sport, are mintea la ea, să sperăm că o să aibă mai mult succes la Guvern", a spus omul de afaceri.

De asemenea, fostul tenisman Ilie Năstase a afirmat că Gabriela Szabo este cea mai bună alegere pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. "În sfârşit după sute de ani, că sunt sute de ani, un sportiv este ministru al Sportului. E un lucru foarte bun, în alte ţări s-a întâmplat de mult treaba asta, până şi în Brazilia s-a întâmplat. În sfârşit nu se mai pune politicul la sport. Şi e foarte bine, ţin să îl felicit pe domnul Ponta pentru că a făcut cea mai bună alegere şi un mare bine sportului", a spus Năstase.

Referitor la schimbările de la nivelul conducerilor federaţiilor sportive, Ilie Năstase a afirmat că rămâne de văzut dacă acestea sunt pozitive şi vor ajuta într-adevăr sportul românesc. "Nu pot să compar, Gabi Szabo e ministru, băieţelul ăla (n.r. - Răzvan Burleanu) e preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. Sigur că sunt nişte schimbări, dar trebuie să aşteptăm să vedem ce se întâmplă", a adăugat Năstase.

Foştii jucători de tenis Ion Ţiriac şi Ilie Năstase au fost prezenţi, joi, la un eveniment organizat cu ocazia semnării unui parteneriat între Federaţia Română de Tenis, Federaţia Română de Nataţie şi Petatlon Modern şi Fundaţia Olimpică Română cu Mercedes-Benz România.

Gabriela Szabo, fosta campioană olimpică şi mondială la atletism, a fost desemnată la 3 martie pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului în Cabinetul format de USD cu UDMR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici