Prima pagină » Sport » Tottenham pierde un om-cheie: James Maddison va lipsi o mare parte din sezon în urma unei accidentări

Tottenham pierde un om-cheie: James Maddison va lipsi o mare parte din sezon în urma unei accidentări

Mijlocașul lui Tottenham, James Maddison, va suferi o intervenție chirurgicală pentru o ruptură de ligament încrucișat anterior (ACL), accidentare suferită în timpul unui meci amical cu Newcastle desfășurat la Seul, potrivit AP.
Tottenham pierde un om-cheie: James Maddison va lipsi o mare parte din sezon în urma unei accidentări
Rareș Mustață
07 aug. 2025, 14:40, Sport

James Maddison, mijlocașul lui Tottenham și al naționalei Angliei, va fi supus unei operații chirurgicale în urma unei rupturi de ligament încrucișat anterior, a anunțat joi clubul londonez.

Accidentarea a avut loc în timpul meciului amical cu Newcastle, disputat în Seul în pregătirea noului sezon.

Clubul nu a oferit un termen clar pentru revenirea fotbalistului, dar astfel de accidentări necesită, în general, între 6 și 12 luni de recuperare.

Maddison ar putea rata astfel cea mai mare parte a sezonului 2025-2026, care debutează săptămâna viitoare.

„Operația va avea loc în zilele următoare, iar apoi James își va începe recuperarea alături de echipa noastră medicală. Îi dorim însănătoșire grabnică și completă,” a transmis Tottenham într-un comunicat oficial.

Este a doua accidentare gravă pentru fotbalistul de 28 de ani în mai puțin de un an, după ce a ratat finala Europa League din sezonul trecut tot din cauza unei probleme la genunchi.

Clubul a precizat că îl va sprijini pe Maddison „la fiecare pas al procesului de recuperare”.