Prima pagină » Sport » Trei gimnaști români concurează la Cupa Mondială de la Varna

Trei gimnaști români concurează la Cupa Mondială de la Varna

Trei gimnaşti români participă la Cupa Mondială de la Varna (Bulgaria), competiţie care deschide sezonul internaţional din 2025, a anunţat, miercuri, Federaţia Română de Gimnastică.
Trei gimnaști români concurează la Cupa Mondială de la Varna
Petre Apostol
07 mai 2025, 11:45, Sport

Nicolae Bera, Rafael Szabo şi Andrei Muntean se află în lotul deplasat în Bulgaria, sub coordonarea antrenorului Răzvan Şelariu.

Calificările încep joi, de la ora 14:00, când Rafael Szabo va evolua la sol şi inele, iar Nicolae Bera la sol.

Vineri, tot de la ora 14:00, Bera va concura la bară fixă, iar Andrei Muntean va intra în competiţie la paralele.

Finalele sunt programate sâmbătă, începând cu ora 14:00, iar participarea sportivilor români depinde de rezultatele obţinute în calificări.