Prima pagină » Sport » Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc: 19 echipe din zece țări vor lua startul la competiție

Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc: 19 echipe din zece țări vor lua startul la competiție

19 echipe din zece țări vor lua startul la Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc, competiție care se va desfășura în perioada 7-9 august și care are clasificarea UCI 2.2 în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale.
Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc: 19 echipe din zece țări vor lua startul la competiție
Sursa foto: Facebook/Tour of Szeklerland
Cosmin Pirv
30 iul. 2025, 14:05, Sport

Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc se organizează pentru a 19-a oară, în perioada 7–9 august. Evenimentul se va desfășura pe teritoriul județelor Harghita, Covasna și Mureș.

Prologul va fi și anul acesta în Sfântu Gheorghe, pe 7 august A doua zi, pe 8 august, se va da startul primei etape de 150,8 km, din Sfântu Gheorghe, cu sosirea în Miercurea-Ciuc în jurul orei 16:00. A doua etapă (151,4 km) se va desfășura în ziua finală, între Târgu Mureș și Miercurea-Ciuc, cu sosire estimată la ora 14:00, urmată de festivitatea de premiere.

Cele 19 echipe înscrise vin din 10 țări, cele mai îndepărtate fiind Taiwan și Rwanda, au anunțat miercuri organizatorii într-o conferință de presă.

După premierea profesioniștilor, va avea loc o sărbătoare a ciclismului într-un cadru mai larg: la ora 16:00 începe cursa amatorilor, pe un traseu de 21 km (5 ture în Miercurea-Ciuc). Organizatorul principal a menționat că interesul este enorm și că acest lucru încurajează o implicare și mai mare în anii următori în competițiile pentru amatori.

În plus, pentru prima oară, evenimentul sportiv va fi completat de un festival cultural și de familie. Scopul Festivalului Turul Secuiesc, care debutează în 2025, este de a aduce atmosfera cursei rutiere unui public mai larg, implicând nu doar cicliștii profesioniști și amatori, ci și familiile, localnicii și turiștii. Locul principal de desfășurare al festivalului este Miercurea-Ciuc.