Un meci din Liga I va putea fi condus de arbitri străini numai la solicitarea ambelor echipe

Un meci din Liga I va putea fi condus de arbitri străini numai dacă ambele echipe solicită acest lucru, s-a stabilit, miercuri, în şedinţa Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF).

47 afișări
Imaginea articolului Un meci din Liga I va putea fi condus de arbitri străini numai la solicitarea ambelor echipe

Un meci din Liga I va putea fi condus de arbitri străini numai la solicitarea ambelor echipe (Imagine: Mediafax Foto)

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că şase cluburi, respectiv Dinamo, Steaua, Rapid, FC Vaslui, Universitatea Craiova şi FC Timişoara, au solicitat arbitri străini, iar celelalte 12 au dorit ca meciurile din Liga I să fie conduse de români.

"La solicitarea LPF, care a fost sesizată de şase cluburi din Liga I, am discutat despre aducerea de brigăzi de arbitri din străinătate. Ţinând cont de faptul că sub semnătura clubului CFR, alte 12 cluburi au solicitat brigăzi de arbitri români, s-a ajuns la concluzia ca în regulamentul privind activitatea de arbitraj, la articolul 15, să fie introdus punctul 2, potrivit căruia CCA poate cere federaţiilor europene brigăzi de arbitri, la cererea celor două cluburi care participă la meci. Costurile sunt suportate în totalitate de clubul gazdă, între 12.000 şi 15.000 de euro. Pentru a nu face o diferenţiere între cele 18 echipe, toate grupările din Liga I pot solicita brigăzi de arbitri străini. În acelaşi articol, CCA, prin intermediul FRF, va cere federaţiilor respective, la rândul lor, să solicite brigăzi de arbitri români", a explicat Mircea Sandu.

Preşedintele FRF a menţionat că decizia Comitetului Executiv de miercuri a fost aprobată cu 8 voturi pentru, două împotrivă (Aron Huzu şi Dumitru Costin) şi o abţinere (Mircea Sandu). De la şedinţă au lipsit preşedintele clubului CFR, Iuliu Mureşan, şi Patriţiu Abrudan.

Mircea Sandu a adăugat că grupările au şapte zile la dispoziţie pentru a solicita brigăzi de arbitri străini înaintea unei etape. El a precizat că în următoarea etapă a Ligii I meciurile vor fi conduse de arbitri români.

Şeful FRF a adăugat că poate solicita arbitri unor ţări precum Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Slovacia, dar sunt şanse puţine ca federaţiile din ţările cu fotbal puternic să trimită arbitri în România.

"Pentru liniştea şi preîntâmpinarea unor momente penibile ale unor conducători, am luat această decizie. Nu este rău că vin arbitri străini, pentru că vom tempera monologurile unor conducători despre arbitraj. Cred că este bine ca o perioadă de timp să folosim la unele meciuri, nu vor fi multe, arbitri străini. Este adevărat că arbitrii români nu au o imagine favorabilă, pentru arbitrajul românesc este un moment de cumpănă. Sper să ducem şi noi câteva brigăzi în străinătate. Sper să conving FIFA şi UEFA ca în timp să nu fie de acord cu importurile de arbitri. Cred că se va reveni la arbitri români, dar un an sau doi vom mai apela la cei străini", a spus Mircea Sandu.

De asemenea, Sandu a precizat că preşedintele Comisiei Centrale a Arbiitrilor (CCA), Aron Huzu, a primit un vot de încredere din partea tuturor membrilor Comitetului Executiv, inclusiv din partea preşedintelui FC Dinamo, Cristian Borcea, care l-a contestat dur în ultima vreme pe şeful arbitrilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici