Este vorba despre Ümit Akdağ, fundaș la Alanyaspor, jucător născut în capitala României. Potrivit presei turce, Mircea Lucescu ar fi dorit să-l cheme pe Akdağ la naționala României, profitând de faptul că fotbalistul are legături cu Bucureștiul și ar putea fi eligibil pentru tricolori.
Tânărul jucător ar fi refuzat, deocamdată, această variantă, explicând că așteaptă în primul rând o convocare la naționala Turciei. Totuși, dacă decizia sa s-ar schimba în perioada următoare, situația ar căpăta o turnură spectaculoasă: Akdağ ar putea îmbrăca tricoul României chiar în meciul de baraj contra Turciei.
Mircea Lucescu a spus că a discutat personal cu Umit Akdag, iar fundașul central i-a spus că preferă să joace pentru Turcia. Totuși, selecționerul i-a lăsat deschisă o ”portiță” în cazul în care fotbalistul se va răzgândi.
”Am vorbit și cu Akdag. Special m-am dus să discut cu el, să văd care e situația. Din nefericire pentru el, părinții lui, care au făcut ceva bani în România, s-au retras în Turcia. El, în ceea ce privește comportamentul, educația, pare că ar fi un bun român, dar din punct de vedere al originii preferă într-un fel Turcia. Vom vedea. Eu i-am zis să nu ia nicio hotărâre.
El ar vrea să joace în naționala Turciei. Nu e o veste bună, dar i-am spus să se mai gândească. Acolo sunt niște jucători pe care eu i-am promovat, Caglar Soyuncu, Mert Muldur, Merih Demiral. E mai greu să intre acolo.
La naționala României era mai ușor pentru că se ajunge la o schimbare de generație și sunt jucătorii aceștia de la tineret, care ar fi trebuit să facă pasul la prima echipă”, a spus Mircea Lucescu, potrivit fanatik.ro.