Unirea Urziceni - Poli Ştiinţa Timişoara, scor 4-1

Unirea Urziceni a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-0), formaţia Poli Ştiinţa Timişoara, în primul meci al etapei a IV-a a Ligii I, în care portarul grupării ialomiţene, Bogdan Stelea, a apărat de două ori un penalti ce a fost executat de trei ori.

4 afișări
Imaginea articolului Unirea Urziceni - Poli Ştiinţa Timişoara, scor  4-1

Unirea Urziceni a învins Poli Ştiinţa Timişoara

Pentru Unirea au marcat Bogdan Stancu, în minutele 6, 51, Pădureţu '83, Onofraş '86, în timp ce pentru Poli a înscris Alexa '90+1, din penalti.

Faza meciului s-a petrecut în minutul 90. Arbitrul Alexandru Deaconu a dictat un penalti pentru Poli Ştiinţa, Gigel Bucur a executat în stânga lui Bogdan Stelea, care a apărat. Arbitrul Deaconu a cerut repetarea loviturii, cel care a executat fiind tot Bucur, însă pe centru, iar Stelea a apărat din nou. Apoi, s-a dictat din nou repetarea loviturii, de această dată cel care a executat fiind Alexa, care a reuşit să marcheze.

Antrenorul Dan Petrescu a fost trimis în tribune pentru proteste, în minutul 71, şi a stat la masa presei. Când arbitrul a dictat penalti a plecat. De asemenea, preşedintele Unirii, Mihai Stoica a fost trimis în tribune şi l-a aplaudat ironic pe arbitrul de rezervă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici