Vânzarea biletelor pentru Supercupa României întârziată cu o zi

Punerea în vânzare a biletelor pentru Supercupa României, dintre Oţelul Galaţi şi Steaua, a fost întârziată cu o zi, din cauza unor serii de tichete greşit tipărite.

264 afișări
Imaginea articolului Vânzarea biletelor pentru Supercupa României întârziată cu o zi

Vânzarea biletelor pentru Supercupa României întârziată cu o zi (Imagine: Shutterstock)

"S-au greşit nişte serii la tipar, dar nu pe toate biletele. În aceste condiţii, s-au tras din nou, noaptea trecută (n.r. - miercuri noapte), iar vineri vor putea fi găsite la punctele de vânzare", a declarat, joi, Iulian Boghean, director de marketing la FC Ceahlăul, clubul partener în organizarea Supercupei României.

La casele de bilete din jurul stadionului "Ceahlăul-Municipal", microbiştii s-au prezentat, joi, pentru a cumpăra bilete, însă au plecat dezamăgiţi. Pentru că au ajuns incorect tipărite de la Bucureşti, biletele pentru meciul Supercupei României nu au putut fi scoase spre vânzare joi, aşa cum se stabilise, urmând ca cele 8.000 de tichete aflate la dispoziţia publicului să fie vândute începând de vineri.

Meciul dintre Oţelul Galaţi şi Steaua, contând pentru Supercupa României, va avea loc în 17 iulie, la Piatra Neamţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici