Victor Piţurcă, Universitatea Craiova: Nu pot să trec uşor peste astfel de gesturi

Antrenorul Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, luni, în urma partidei cu FC Viitorul, scor 3-1, că va purta o discuţie cu Nicuşor Bancu, care l-a jignit pe Bradley De Nooijer.

408 afișări
Imaginea articolului Victor Piţurcă, Universitatea Craiova: Nu pot să trec uşor peste astfel de gesturi

Victor Piţurcă, Universitatea Craiova: Nu pot să trec uşor peste astfel de gesturi


”Viitorul nu traversează o perioadă bună. I-am făcut pe cei de la Viiitorul să fie vioara întâi în prima repriză”, a declarat Victor Piţurcă, pentru Digisport.

Piţurcă a vorbit şi despre problema gazonului de pe stadionul Ion Oblemenco: ”Problema este siguranţa jucătorilor. Ambele echipe joacă pe acelaşi teren, dar, în afară de calitatea jocului care nu este foarte bună, jucătorul se poate răni. Aţi văzut ce miros emană acest gazon. Ministerul Mediului ar trebui să trimită reprezentanţi ca să vadă despre ce e vorba ca să grăbească schimbarea gazonului. Naţionala nu are mijlocaşi centrali de nivelul lui Bancu”.

Legat de controversa disputei dintre Bancu şi De Nooijer, Piţurcă a comentat: ”Nu am văzut faza, dar nu cred ca se poate întampla aşa ceva. Bancu este un jucător aprig, dar nu pot să trec uşor peste astfel de gesturi”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici