Victoria Azarenka şi Maria Şarapova s-au calificat în finală la Australian Open

Jucătoarea bielorusă de tenis Victoria Azarenka, cap de serie numărul 3, şi rusoaica Maria Şarapova, a patra favorită a competiţiei, s-au calificat joi în finală la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

162 afișări
Imaginea articolului Victoria Azarenka şi Maria Şarapova s-au calificat în finală la Australian Open

Maria Şarapova (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Victoria Azarenka a învins-o, în semifinale, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-3, pe deţinătoarea trofeului, belgianca Kim Clijsters, cap de serie numărul 11, şi a acces pentru prima oară în carieră în finala unui turneu de Grand Slam.

Azarenka a devenit prima jucătoare din Belarus care ajunge într-o finală de Grand Slam, după Nataşa Zvereva în 1988 la Roland-Garros, care participa atunci pentru URSS.

Maria Şarapova a întrecut-o, în semifinale, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-4, pe cehoaica Petra Kvitova, a doua favorită a competiţiei. Şarapova, în vârstă de 24 de ani, va juca a şasea finală de Grand Slam din carieră. Ea are trei titluri în palmares, Wimbledon 2004, US Open 2006 şi Australian Open 2008, dar a pierdut două finale la Australian Open 2007 şi Wimbledon 2011.

Câştigătoarea finalei de la Australian Open va deveni noul lider al clasamentului mondial, succedându-i danezei Caroline Wozniacki care ocupă această poziţie din octombrie 2010, cu excepţia unei singure săptămâni în februarie 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici