VIDEO Roger Federer, 40 de ani ai unui geniu

  • Campionul elveţian împlineşte astăzi, 8 august, vârsta de 40 de ani, dar nu renunţă la tenis.
  • Roger Federer se confruntă cu cea mai dificilă perioadă sportivă din fantastica lui carieră.
  • Ajuns la 4 decenii de viaţă, jucătorul de tenis a câştigat ultimul său turneu în septembrie 2019.
3528 afișări
Imaginea articolului VIDEO Roger Federer, 40 de ani ai unui geniu

Roger Federer, 40 de ani ai unui geniu

Roger Federer s-a născut pe 8 august 1981, la Basel, Elveţia. Tatăl său, elveţian, Robert Federer, este din Berneck, Cantonul St. Gallen, iar mama, Lynette Federer, este din Kempton Park, Gauteng, Africa de Sud.

După o carieră fabuloasă, în care a bătut recorduri cu nemiluita, campionul elveţian se confruntă cu cea mai dificilă perioadă din cariera sa fantastică, iar acesta ar putea fi ultimul sezon. ”Geniul din Basel” nu a câştigat un turneu din septembrie 2019, dar lumea nu îl iubeşte mai puţin.

Roger Federer joacă acest meci de la 0-40. Zero ca titlurile câştigate în ultimele 22 de luni. Are, în total, 103 de turnee câştigate, dintre care 20 de Mare Şlem. Şi are de dus o rivalitate tot mai ascuţită cu sârbul Novak Djokovici, 34 de ani, şi cu spaniolul Rafael Nadal, 35 de ani.

Pe Federer l-au tras în jos pandemia şi două operaţii la genunchi, dar l-au înălţat mereu calităţile sale unice în circuit. Dacă la Nole şi la Rafa găsim luptă, abnegaţie, muşchi, rezistenţă, elasticitate, putere de concetrare, la Roger am tot văzut de-a lungul anilor definiţia geniului: eleganţă, soluţii magice, reverul cu o singură mână. Nimic nu face transpirând sau scrâşnind din dinţi. ”40 de ani de graţie”, a titrat L Equipe.

Nu doar cariera, ci şi viaţa de familie o are împlinită. Federer este căsătorit cu fosta jucătoare de tenis Miroslava Federer (născută Vavrinec), pe care a cunoscut-o la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000. Mirka s-a retras din circuit în 2002 din cauza unei leziuni la picior. Cei doi s-au căsătorit la Vila Wenkenhof din Riehen, lângă Basel, pe 11 aprilie 2009. În 2009, Mirka a născut două fete gemene. Cuplul mai are o pereche de gemeni, băieţi, veniţi pe lume în 2014.

În România, Federer a venit o singură dată, la un meci din 2004 contând pentru Cupa Davis. A fost prima competiţie disputată de elveţian după ce a devenit, în premieră, numărul 1 mondial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici