VIDEO | Viorel Cataramă, despre Dinamo: Vreau să cotez clubul la bursă. Nu vreau să fiu patron unic sau şeful suprem

Omul de afaceri Viorel Cataramă a declarat joi, la emisiunea ”Gândurile lui Cristoiu”, că după ce va cumpăra Dinamo va susţine şase-opt luni clubul de fotbal, după care va lista acţiunile la bursă. ”Nu cumpăr să fiu patron unic şi să fiu şeful suprem”, a mai spus el.

336 afișări
Imaginea articolului VIDEO | Viorel Cataramă, despre Dinamo: Vreau să cotez clubul la bursă. Nu vreau să fiu patron unic sau şeful suprem

VIDEO | Viorel Cataramă, despre Dinamo: Vreau să cotez clubul la bursă. Nu vreau să fiu patron unic sau şeful suprem

„Eu nu cumpăr (echipa de fotbal Dinamo -n.r.) ca să fiu patron unic şi să fiu şeful suprem. Eu vreau să am o perioadă de tranziţie de opt luni, nouă luni până cotez clubul la bursă. Deci se vede exact care e toată situaţia, pentru că nu te poţi cota la bursă decât dacă ai un audit făcut ca lumea. Susţin clubul şase, şapte, opt luni ca să-şi continue activitatea, după care mă duc să-l cotez la bursă, în aşa fel încât să atrag cinci-zece milioane de euro pentru club. Nu vor mai fi acţionari majoritari, iar clubul va fi condus de profesionişti”, a declarat Viorel Cataramă la emisiunea ”Gândurile lui Cristoiu”.

Omul de afaceri, Viorel Cataramă, a avut prima întâlnire cu Ionuţ Negoiţă cu privire la situaţia clubului Dinamo Bucureşti, afirmând că situaţia de la Dinamo nu este alarmantă.

 

Taguri:
cataramă,
dinamo,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici