Voina: Se vor plăti drepturile contractuale până în 31 martie, iar apoi nu ştie nimeni ce va fi

Antrenorul campioanei la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea şi al naţionalei, Radu Voina, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a aflat despre decizia managerului general Constantin Roibu de a stopa finanţarea, dar că va rămâne în funcţie până la finalul sezonului.

Urmărește
35 afișări
Imaginea articolului Voina: Se vor plăti drepturile contractuale până în 31 martie, iar apoi nu ştie nimeni ce va fi

Voina: Se vor plăti drepturile contractuale până în 31 martie, iar apoi nu ştie nimeni ce va fi (Imagine: Viorel Dudau/Mediafax Foto)

"Sunt de trei săptămâni aici, ce pot spune mare lucru? Am aflat despre decizia managerului Constantin Roibu de a opri finanţarea echipei. Se vor plăti drepturile contractuale până în 31 martie, iar apoi nu ştie nimeni ce va fi. S-au precipitat lucrurile, din păcate! Am venit să ajut, dar acum cred că va fi o mare pierdere dacă sponsorul principal va pleca. Se alege praful de o echipă cu rezultate atât de bune şi nu cred că se va face ceva la fel de bun prea curând. Cu siguranţă, toate aceste schimbări precipitate vor afecta şi echipa naţională. Voi rămâne lângă fete până la finalul sezonului, le voi antrena, apoi vom vedea ce va mai fi", a declarat Radu Voina, pentru MEDIAFAX, la câteva ore după ce managerul general al Oltchim, Constantin Roibu a declarat că-şi va retrage sprijinul financiar.

Sponsorul campioanei este afectat de declaraţii recente ale unor membri ai conducerii clubului, care s-au arătat încrezători că vor fi găsite resurse financiare şi dacă Oltchim nu mai putea susţine echipa feminină.

În 25 martie, preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu şi-a înaintat demisia, aceasta fiind făcută publică marţi.

Clubul Sportiv Oltchim Râmnicu Vâlcea a luat fiinţă la data de 27 iunie 1973, sub denumirea de AS CHIMISTUL, iar echipa de handbal feminin şi-a început activitatea în 1979, pentru ca trei ani mai târziu să promoveze în prima ligă. În cei 28 de ani de participare neîntreruptă în Liga Naţională, Oltchim a câştigat 16 titluri naţionale, cinci titluri de vicecampioană şi alte cinci clasări pe locul trei.

Cele 16 titluri naţionale obţinute de Oltchim reprezintă un record în handbalul feminin românesc, pe locul doi aflându-se Universitatea Timişoara (10 titluri), iar pe locul trei Ştiinţa Bacău (9 titluri).

Palmaresul campioanei Oltchim:

Intern: 16 titluri naţionale, ultimele patru fiind obţinute consecutiv, 13 Cupe ale României şi o Supercupă a României (2007)

Internaţional: câştigătoare a Cupei Cupelor (2007) şi a Supercupei Europei (2007) şi dublă câştigătoare a Cupei IHF (1984 şi 1989), finalistă a Ligii Campionilor (2010) şi a Cupei Cupelor (2002), semifinalistă a Ligii Campionilor (2009), a Cupei Campionilor (1990 şi 1992) şi a Cupei Cupelor (1987).

În actuala ediţie a Ligii Naţionale, Oltchim este lider, cu 41 de puncte, după 21 de etape, când mai sunt cinci runde din acest sezon. A doua clasată, "U" Jolidon Cluj are 34 de puncte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici