Wayne Rooney, victima unei tentative de înscenare? Imaginile cu antrenorul, înconjurat de femei într-o cameră de hotel, au devenit virale

  • Avocaţii lui Wayne Rooney au contactat luni poliţia britanică acuzând că acesta a fost victima unei tentative de înscenare.
  • Acuzaţiile vin în urma publicării unor imagini devenite virale pe reţelele de socializare, în cursul zilei de duminică.
  • Rooney ar fi fost prezentat dormind într-o cameră de hotel, înconjurat de un grup de femei.
1410 afișări
Imaginea articolului Wayne Rooney, victima unei tentative de înscenare? Imaginile cu antrenorul, înconjurat de femei într-o cameră de hotel, au devenit virale

Imaginile cu managerul lui Derby au devenit virale pe reţelele de socializare duminică, acestea indicând faptul că fostul jucător al lui Manchester United şi al Angliei a dormit într-o cameră de hotel din Manchester, înconjurat de un grup de femei, fără a exista vreo sugestie că Rooney ar fi acţionat în mod nepotrivit sau chiar că ar fi fost conştient de ceea ce se întâmpla în jurul său.

Persoane apropiate lui Rooney au confirmat pentru Sky Sports News că problema a fost acum predată Poliţiei din Greater Manchester, care încă nu a comentat.

Rooney este pe cale să înceapă primul său sezon complet ca antrenor la conducerea echipei Derby, după ce a reuşit la limită să menţină gruparea în Championship în sezonul trecut. Acesta a preluat funcţia de la Phillip Cocu.

Rooney a avertizat conducerea clubului că nu va putea alinia o echipă performantă în condiţiile în care clubul nu va aduce un număr semnificativ de jucători. Derby are în prezent sub contract doar nouă jucători seniori, dintre care doi sunt portari.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici