Zotta: Coman a fost trimis la echipa a doua

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, marţi, că portarul Dănuţ Coman, care refuză să-şi prelungească contractul cu gruparea giuleşteană, a fost trimis la echipa a doua, pentru a se crea o atmosferă cât mai bună la prima formaţie.

16 afișări
Imaginea articolului Zotta: Coman a fost trimis la echipa a doua

Zotta: Coman a fost trimis la echipa a doua (Imagine: Mediafax Foto)

"Rapid nu are nicio problemă cu portarii, are o problemă doar cu Dani Coman. Rapid a avut multă răbdare cu el, a aşteptat, a făcut multe oferte, tocmai pentru că este vorba despre Dani Coman. Dar atâta timp cât el refuză să semneze prelungirea contractului, noi, conducerea, am căzut de acord să-l trimitem la echipa a doua, pentru a crea o atmosferă cât mai bună la prima formaţie. Am luat această hotărâre, pentru că prin prezenţa lui în lot punea o presiunea foarte mare asupra celorlaţi portari pe care îi avem. De aceea, cel puţin pentru moment, Coman se va pregăti şi va juca la Rapid II, să-l ajute pe Marian Rada să promoveze", a declarat Zotta.

Oficialul rapidist a mai arătat că pentru Coman nu a existat nici o ofertă de transfer: "Nu ştiu dacă jucătorii de la Rapid îl doresc în poartă, am văzut că-l doresc alţi jucători ca Mara, Bilaşco sau Karamian. S-a spus că am ceva cu Dani Coman, dar eu consider că el este unul dintre cei mai importanţi portari din istoria Rapidului, alături de Rică Răducanu. Probabil că gândurile lui sunt în altă direcţie, probail că se gândeşte la alte oferte pe care le are. Nu am avut nicio ofertă de transfer pentru Coman, nici măcar de un euro. Regret că s-a ajuns aici, mi-aş fi dorit să facă parte din lot, dar fiecare îşi alege calea lui".

Dănuţ Coman nu va face parte din lotul Rapidului pentru partida cu formaţia VfL Wolfsburg, din prima manşă a Cupei UEFA, care se va disputa joi, de la ora 20.00. Partida retur este programată în 2 octombrie, la Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici