ARMAGEDDON 2040: NASA a identificat un nou ASTEROID care ameninţă Pământul

NASA a identificat un nou asteroid care ar putea lovi Terra peste aproximativ 30 de ani, în urma calculelor rezultând un potenţial impact pe 5 februarie 2040. Echipe din cadrul ONU au început deja cercetări pentru găsirea unor eventuale modalităţi de deviere a asteroidului 2011 AG5.

3400 afișări
Imaginea articolului ARMAGEDDON 2040: NASA a identificat un nou ASTEROID care ameninţă Pământul

ARMAGEDDON 2040: NASA a identificat un nou ASTEROID care ameninţă Pământul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Probabilitatea ca asteroidul 2011 AG5 să lovească Pământul este de 1/625, însă posibilitatea ca acest lucru să se întâmple ar putea creşte în timp, potrivit Daily Mail.

Dacă un asteroid s-ar prăbuşi peste un oraş, ar provoca milioane de decese, însă omenirea va putea trece peste o asemenea catastrofă.

Asteroidul care a provocat extincţia dinozaurilor acum 65 de milioane de ani avea nouă kilometri lăţime. Pentru comparaţie, 2011 AG5 are aproximativ 140 de m lăţime.

Oamenii de ştiinţă încă nu sunt capabili să afle dimensiunile exacte ale asteroidului şi nu au reuşit să observe decât jumătate din orbita obiectului, însă, între anii 2013 şi 2016, vor fi în măsură să-l monitorizeze de la sol şi să-i facă o evaluare mai detaliată.

În anul 2023 asteroidul va avea o aşa zisă "trecere prin gaura cheii", printr-o zonă aflată pe orbita Pământului, care ar putea devia traiectoria obiectului cosmic din cauza gravitaţiei, aducându-l mai aproape de o eventuală coliziune la următoarea trecere. Potrivit NASA, asteroidul va trece la o distanţă de doar 0,02 UA (unităţi astronomice), ceea ce înseamnă aproximativ 2,99 milioane kilometri.

Printre metodele de deviere avute în vedere se află şi instalarea unei sonde pe suprafaţa asteroidului care ar putea schimba centrul de greutate şi astfel traiectoria obiectului. O altă opţiune ar fi modificarea traiectoriei doar în urma impactului sondei cu asteroidul.

Folosirea bombelor nucleare, de asemenea, a fost discutată, însă acest lucru ar produce o adevărată ploaie de asteroizi mai mici în loc de unul singur.

Potrivit ultimelor scanări ale NASA, în limita a 193 de milioane de kilometri de jur împrejurul Pământului există aproximativ 19.000 de astfel de obiecte de dimensiuni medii.

Asteroizii de dimensiuni medii se încadrează între 330 şi 3.300 de metri diametru. La o asemenea dimensiune, asteroidul ar putea distruge o zonă de dimensiunea unui oraş dacă ar lovi Pământul.

Un alt asteroid care a pus pe jar lumea este Apophis, care are diametrul de 270 de metri şi se preconizează că va trece foarte aproape de Pământ în anul 2036.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici