Botoxul tratează sau nu migrenele cronice?

Injecţiile cu botox, comercializate în unele ţări ca metodă de terapie contra migrenelor cronice, au o eficienţă "limitată" şi "puţin convingătoare", potrivit unui studiu publicat, miercuri, într-o revistă independentă.

143 afișări
Imaginea articolului Botoxul tratează sau nu migrenele cronice?

Botoxul tratează sau nu migrenele cronice? (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Injecţiile cu botox, substanţa al cărei factor activ - toxina botulinică - este o neurotoxină derivată din bacteria aflată la originea botulismului, sunt folosite în domeniul cosmeticii şi al operaţiilor plastice, deoarece paralizează anumiţi muşchi ai feţei care se fac vinovaţi de apariţia ridurilor.

Statele Unite, Marea Britanie şi alte câteva ţări europene au autorizat folosirea botoxului în tratamentul contra migrenelor cronice, însă testele clinice efectuate au adus doar dovezi limitate şi puţin convingătoare în ceea ce priveşte eficacitatea botoxului în tratarea acestora, potrivit revistei britanice Drug and Therapeutics Bulletin (DTB).

În plus, botoxul agravează durerile de cap în cazul unei persoane din zece. Un procent asemănător de pacienţi au acuzat apariţia unor mâncărimi şi a altor senzaţii neplăcute (spasme musculare, dureri la nivelul gâtului, pete de roşeaţă şi erupţii cutanate etc.).

Autorii articolului din DTB vorbesc şi despre alte riscuri, mai ales cel de infecţie, asociat cu prezenţa în formula medicamentului a unei proteine umane - albumina.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici