Ce au înregistrat neurologii în creierul unui evreu care a suportat o experienţă religioasă intensă

Cercetătorii israelieni au raportat că un pacient a ''suportat'' o experienţă religioasă intensă în timp ce trecea printr-un tratament pentru epilepsie, care l-a făcut să "vadă" şi să converseze cu figura lui Dumnezeu.

2303 afișări
Imaginea articolului Ce au înregistrat neurologii în creierul unui evreu care a suportat o experienţă religioasă intensă

Ce au înregistrat neurologii în creierul unui evreu care a suportat o experienţă religioasă intensă (Sursa foto: Descoperă)

Potrivit Descoperă, în acel moment ”divin”, pacientul era conectat la un scaner cerebral de EEG (electroencefalogramă). Cel mai curios moment din acest caz particular este că pacientul, în vârstă de 46 de ani, nu a fost niciodată religios, deşi se identifică ca fiind evreu.

Pacientul luptă de aproape o viaţă întreagă cu o epilepsie localizată în lobul temporal din dreapta (TLE). TLE este un tip de epilepsie în care crizele îşi au originea în lobul temporal şi poate aduce cu sine emoţii ciudate, poate scoate la suprafaţă amintirile vechi sau halucinaţii cu voci, muzică, oameni, mirosuri sau gusturi. Aceste experienţe pot dura câteva secunde sau chiar câteva minute.

TITLURILE ZILEI

Ca parte a tratamentului său, medicii i-au spus să se oprească din administrarea medicamentelor anticonvulsivante care inhibă arderea rapidă şi excesivă a neuronilor în timpul crizelor.

"În timp ce stătea culcat pe pat, pacientul a ”îngheţat” brusc, s-a uitat la tavan timp de câteva minute, afirmând mai târziu că a simţit că Dumnezeu se apropia de el. Apoi a început să scandeze rugăciuni în linişte, şi-a căutat kippa lui, şi-a pus-o pe cap, scandând rugăciunile tot mai excesiv. Apoi, brusc, a ţipat "Tu eşti Adonai (numele Dumnezeului ebraic) Dumnezeul!" afirmând mai târziu că Dumnezeu i s-a arătat, cerându-i să aducă mântuirea poporului lui Israel", relatează medicii care erau în preajma pacientului.

”Destul de înfricoşătoare situaţia. Pacientul şi-a scos electrozii EEG de pe el şi a pornit să colinde spitalul, spunând tuturor pe care îi vedea că: "Dumnezeu m-a trimis la tine", au notat într-un raport cercetătorii de la Universitatea Hadassah Hebrew din Israel.

După cum relatează Neuroskeptic, scanările cerebrale dezvăluie o activare în banda gamma de jos (30-40 Hz), în cortexul prefrontal stâng. În momentul exact al experienţei supranaturale s-a activat partea exact opusă a creierului de unde proveneau crizele lui epileptice.

Cei de la revista Epilepsy and Behaviour au susţinut că pacientul ar fi experimentat "o liuzie religioasă grandioasă şi zel misionar în contextul psihozei postcritice (PIP)".

PIP este o complicaţie rară, dar severă, care poate urma unui atac de apoplexie, provocând în mod tipic halucinaţii vizuale sau auditive, iluzii, paranoia şi uneori agresiune.

”Sigur că acesta rămâne un mister. Nici noi nu ştim ce s-a întâmplat aici sau ce a declanşat activitatea anormală în acea regiune", notează revista Neuroskeptic.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici