Descoperirea cercetătorilor a stârnit controverse legate de natura corpului cosmic, deoarece nu puteau determina cu certitudine dacă era vorba despre Super-Terre sau planete de compoziţie gazoasă, similare lui Neptun.
Cu ajutorul spectrografului HARPS şi al telescopului Kepler, cercetătorul Nestor Espinoza şi colegii săi de la Universitatea Catolică din Chile au detectat urme ale unei stele – BD+20594b.
Recent, oamenii de ştiinţă au publicat un articol pe site-ul bibliotecii electronice a Universităţii Cornell în care demontează teoria conform căreia planeta BD+20594b ar fi similară lui Neptun.
Citeşte şi: EVENIMENT INEDIT: Cinci planete din Sistemul Solar, vizibile de pe Terra, în acelaşi timp, din 20 ianuarie. Este pentru prima dată în ultimul deceniu
Densitatea planetei indică faptul că planeta este, mai degrabă, o „geamănă” a Terrei, de dimensiuni gigantice. Planeta se situează la o distanţă de 500 de ani lumină faţă de Pământ, iar masa ei este de 16 ori mai mare decât a planetei noastre. Viaţa pe BD+20594b este, probabil, imposibilă, având în vedere că atmosfera ce înconjura această planetă a fost distrusă în momentul formării sale, acum 3,3 miliarde de ani.
Totodată, planeta BD+20594b se află prea aproape de steaua proprie şi îşi termină rotaţia în jurul astrului în doar 43 de zile, astfel posibilitatea existenţei apei în formă lichidă pe suprafaţa ei fiind exclusă.
Descoperirea planetei BD+20594b redeschide discuţiile privitoare la existenţa aşa-ziselor Super Terre a căror masă este de 10 ori mai mare decât a Pământului. Espinoza şi colegii săi speră ca studiul paralel al planetei BD+20594b şi al altor Super-Terre Kepler-10c va duce la înţelegerea motivului pentru care planetele similare pot avea aparenţe atât de diferite. În plus, cercetarea i-ar putea ajuta să descopere cu adevărat, în viitor, o planetă „geamănă” a Pâmântului.
Citeşte şi: Sistemul Solar ar putea include o a noua planetă, de 10 ori mai mare decât Terra – FOTO & VIDEO
Citeşte şi: ZOO pe Marte: Urşi, crabi sau pinguini-vulturi, printre „animalele” descoperite pe Planeta Roşie – FOTO, VIDEO