Consumul de peşte poate preveni tulburările de vedere la bătrâneţe

Persoanele care suferă de tulburări de vedere, precum degenerarea maculară, trebuie să consume peşte gras de cel puţin două ori pe săptămână pentru a preveni agravarea acestei maladii, potrivit unui studiu publicat recent în British Journal of Ophthalmology, informează bbc.co.uk.

138 afișări
Imaginea articolului Consumul de peşte poate preveni tulburările de vedere la bătrâneţe

Consumul de peşte poate preveni tulburările de vedere la bătrâneţe (Imagine: Mediafax Foto)

Acizii graşi omega-3 prezenţi în carnea unor specii de peşte gras, precum macroul sau somonul, par să încetinească sau chiar să oprească evoluţia bolii, atât în fazele ei incipiente, cât şi în cele avansate.

Cercetătorii britanici au ajuns la aceste concluzii în urma unui studiu la care au participat aproape 3.000 de persoane.

Numai în Marea Britanie, aproximativ 500.000 de persoane suferă de degenerare maculară provocată de îmbătrânire, o maladie care afectează vederea centrală.

Oamenii de ştiinţă au relevat faptul că acizii graşi omega-3 reduc cu o treime riscul de apariţie a degenerării maculare, iar acest studiu i-a făcut pe cercetători să afirme că şi pacienţii care suferă deja de această maladie pot profita de efectele benefice ale consumului de peşte.

Astfel, dezvoltarea ambelor forme ale bolii (umedă şi uscată) a fost diminuată cu 25% în cazul voluntarilor a căror dietă a fost bogată în acizi graşi omega-3.

Persoanele suferind de o formă avansată a maladiei, care au urmat o dietă cu un conţinut sărac în glucide, preferând alimentele cu indice glicemic mic, şi care au primit suplimente alimentare cu antioxidanţi, vitamina C şi minerale (zinc), au înregistrat o scădere cu 50% a riscului de agravare a bolii.

În schimb, aceste suplimente alimentare au fost contraproductive în cazul persoanelor cu degenerare maculară în fază incipientă, anulând beneficiile aduse de acizii graşi omega-3 din peşte şi părând să contribuie chiar la creşterea riscului de agravare a bolii.

În faza incipientă a bolii, persoanele care iau suplimente cu vitamina C şi zinc şi cele care iau doze zilnice de betacaroten, conţinut de legumele galbene şi verzi, sunt cu 50% mai expuse riscului de agravare a maladiei.

Cercetătorii americani de la Tufts University din Boston sunt de părere că acizii graşi omega-3 protejează organismul împotriva degenerării maculare prin modificarea, după masă, a concentraţiei de grăsimi din sânge, care pot deveni periculoase pentru organism.

Oamenii de ştiinţă au declarat că deocamdată nu este clar dacă pacienţii trebuie să ia suplimente alimentare cu vitamine şi zinc în combinaţie cu acizii graşi omega-3, din cauza rezultatelor contradictorii ale acestor teste.

Ei recomandă consumul de peşte gras (somon, macrou, ton, hering) de două-trei ori pe săptămână, pentru a asigura doza zilnică recomandată de acizi graşi omega-3 (650 miligrame), ce poate reduce semnificativ riscul de apariţie a degenerării maculare, dar şi de agravare a acestei boli, atât în fazele incipiente, cât şi în cele avansate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici