Copiii născuţi toamna, mai expuşi riscului de a deveni astmatici

Copiii născuţi cu patru luni înainte de vârful sezonului îmbolnăvirilor de răceală şi gripă sunt cu 30% mai expuşi riscului de a deveni astmatici, potrivit unui studiu publicat vineri în American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine.

326 afișări
Imaginea articolului Copiii născuţi toamna, mai expuşi riscului de a deveni astmatici

Copiii născuţi toamna, mai expuşi riscului de a deveni astmatici (Imagine: Mediafax Foto)

"Toţi bebeluşii sunt expuşi acestui risc, iar el poate fi prevenit", a declarat Tina Hartert, directorul centrului Asthma Research din cadrul Universităţii Vanderbilt (SUA).

Hartert a declarat că medicii ştiau de mult timp că bebeluşii născuţi în emisfera nordică în timpul toamnei prezintă un risc crescut de a deveni astmatici, dar acest studiu a fost primul care a descoperit o legătură clară între această tendinţă şi vârful activităţii virale din lunile de iarnă.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 95.000 de registre medicale aparţinând bebeluşilor şi mamelor lor din statul american Tennessee.

Medicii americani au descoperit că toţi bebeluşii care au luat parte la realizarea studiului prezentau un risc crescut de a deveni astmatici dacă sufereau de bronhiolită, o infecţie a căilor pulmonare cauzată de virusul sinciţial respirator (RSV).

Copiii născuţi în timpul toamnei prezentau cel mai mare risc.

Factorii genetici sunt vinovaţi de predispoziţia anumitor copii de a se îmbolnăvi de astm, dar în opinia lui Hartert, cauzele de mediu, precum infecţiile virale din timpul iernii, în special infecţiile cauzate de RSV, sunt cei care activează acele gene.

Aproape toţi copiii sunt infectaţi cu RSV la o vârstă fragedă, această boală fiind de obicei contractată la vârsta de 3 - 6 luni. În general, această viroză poate fi vindecată fără complicaţii serioase.

"Trebuie să dovedim că prin prevenirea acestor infecţii, putem preveni apariţia acestei maladii cronice care va dura toată viaţa (astmul)", a declarat Hartert.

Cea mai uşoară soluţie ar fi elaborarea unui vaccin, însă un astfel de medicament nu a fost preparat pentru moment.

Companiile farmaceutice specializate în obţinerea vaccinurilor, precum GenVec Inc şi AstraZeneca şi MedImune, lucrează în prezent la obţinerea unui remediu eficient împotriva virusului RSV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici