Cum ar fi arătat Iisus în copilărie: poliţiştii italieni au "construit" chipul pe baza imaginilor imprimate pe Giulgiul din Torino - FOTO

Experţi din cadrul Poliţiei italiene au generat o fotografie care prezintă modul în care ar fi putut arăta Iisus în copilărie, plecând de la chipul imprimat pe Giulgiul din Torino, ţesătură despre care unii cred că ar fi cea în care a fost înfăşurat trupul lui Hristos după răstignire.

6434 afișări
Imaginea articolului Cum ar fi arătat Iisus în copilărie: poliţiştii italieni au "construit" chipul pe baza imaginilor imprimate pe Giulgiul din Torino - FOTO

Cum ar fi arătat Iisus în copilărie: poliţiştii italieni au "construit" chipul pe baza imaginilor imprimate pe Giulgiul din Torino - FOTO

Imaginea a fost generată utilizând programe computerizate utilizate de obicei în cadrul anchetelor poliţieneşti, informează independent.co.uk.

Experţii italieni au folosit o tehnică prin care au întinerit chipul imprimat pe giulgiu, pentru a obţine imaginea feţei aşa cum ar fi arătat în copilăria persoanei care şi-a lăsat imaginea pe una dintre cele mai cunoscute relicve religioase. Chipul de pe giulgiu a fost întinerit prin reducerea mărimii mandibulei, ridicarea bărbiei şi îndreptarea nasului, printre altele.

Tehnica folosită este practic inversul metodei utilizate de criminaliştii italieni pentru a genera imagini care să arate cam cum ar arăta în prezent diferite persoane căuate ale căror chipuri nu au mai fost văzute de ani de zile.

Utilizarea acestei tehnici a dus la prinderea în 2006 a mafiotului Bernardo Provenzano, care fusese fotografiat ultima dată în 1959.

Această presupusă imagine a lui Iisus din copilărie şi metodele folosite la crearea sa vor fi subiectul unei emisiuni ce va fi difuzată la televiziunea italiană. Exerciţiul în sine a fost realizat pentru a marca cel mai recent "ostensione", adică una dintre rarele expuneri publice ale Giulgiului la Catedrala din Torino.

Ţesătura de in, cu o lungime de peste patru metri, are imprimată imaginea unui bărbat cu barbă şi părul lung.

Imaginea corpului pare să arate o serie de răni asociate cu crucificarea, plus o rană în zona laterală a toracelui, despre care se spune că este rana provocată cu o lance un soldat roman, în timp ce Iisus era răstignit pe cruce.

Giulgiul din Torino va fi expus public timp de două luni, milioane de vizitatori fiind aşteptaţi să viziteze catedrala din Torino. Papa Francisc va vizita catedrala şi se va ruga în faţa Giulgiului pe 21 iunie.

Însă este puţin probabil ca ingeniozitatea poliţiştilor italieni să spulbere îndoiala multora referitor la autenticitatea imaginii pe baza căreia criminaliştii au creat presupusa imagine a copilului Iisus.

Analizele de datare cu carbon radioactiv, publicate în 1998 în prestigioasa revistă ştiinţifică Nature, au estimat că imaginea de pe Giulgiul din Torino a fost creată între anii 1260 şi 1390, iar relicva religioasă nu ar fi astfel decât o uriaşă farsă medievală.

Cei care cred însă în autenticitatea giulgiului susţin că oamenii de ştiinţă au testat, din greşeală, porţiuni de ţesătură inserate în timpurile moderne în pânză şi spun că alte teste au arătat că giulgiul ar conţine grăunţe de polen provenite de la plante ce cresc în regiunea Ţării Sfinte.

În luna martie a acestui an, o cercetare efectuată de Matteo Borrini, profesor de antropologie şi investigaţii criminalistice în cadrul Universităţii John M din Liverpool, şi de Luigi Garlaschelli de la Universitatea din Pavia, prezentată în cadrul unei conferinţe a Academiei Americane de Ştiinţe Criminalistice, sugera că giulgiul este un fals.

Cei doi cercetători au efectuat o serie de experimente folosit o păpuşă pentru a reproduce modul în care sângele ar curge din corpul unui crucificat şi cum s-ar îmbiba în ţesătura cu care corpul este învelit. Rezultatele au fost total diferite de cele prezente în cazul Giulgiului din Torino.

Petele de sânge de pe giulgiu nu ar avea nimic în comun cu plasarea sau tipul de răni suferite de un trup în timpul răstignirii şi nici măcar cu petele de sânge ce pot apărea după plasarea unui trup rănit, învelit în pânză, într-un mormânt,  potrivit cercetătorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici