Cum se apără organismul împotriva cancerului

Cercetătorii au descoperit veriga lipsă din mecanismul prin care celulele organismului se apără împotriva cancerului, potrivit unui studiu publicat în revista Genes and Development, preluat de bbc.co.uk.

26 afișări
Imaginea articolului Cum se apără organismul împotriva cancerului

Cum se apără organismul împotriva cancerului (Imagine: news.bbc.co.uk)

Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători din Singapore şi de la Universitatea din Dundee (Marea Britanie).

Oamenii de ştiinţă au descoperit modul în care celulele din organism acţionează asupra genei p53, care poate să blocheze sau să genereze dezvoltarea tumorilor. Ei au declarat că această descoperire are implicaţii importante în conceperea unor tratamente împotriva cancerului.

Gena p53, descoperită pentru prima oară în urmă cu 30 de ani, joacă un rol vital în menţinerea stării de sănătate a organismului, deoarece aceasta "comandă" celulelor bolnave să se "sinucidă" sau le împiedică să se mai înmulţească.

În jumătate din numărul total de cazuri de cancer, această genă este fie defectă, fie inactivă, permiţând astfel celulelor infectate să se dividă şi să formeze tumorile canceroase.

În noul studiu, efectuat pe peştişori-zebre, oamenii de ştiinţă au folosit un marker genetic care a făcut ca aceştia să se înverzească în momentul în care gena p53 era activată. Ei au aflat astfel că gena p53 produce nu doar proteina p53, deja cunoscută, ci şi o variaţie "buton de control" al moleculei - izoformă.

În mod normal, peştişorii-zebră, care prezintă aceeaşi genă p53 ca şi oamenii, pot supravieţui unei doze scăzute de radiaţii, care le afectează structura ADN-ului, datorită acestei gene, care intervine imediat şi repară distrugerile produse de radiere.

Acest proces de reparare la nivel celular nu mai are loc în cazul peştişorilor care nu prezintă proteina izoformă, ei murind în urma expunerii la radiaţii.

Oamenii de ştiinţă susţin că acest experiment a dovedit faptul că variaţiile genetice joacă un rol crucial în declanşarea procesului de reparare celulară efectuat de gena p53.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici