Dacă ai internet acasă, ai şanse mai mari să îţi găseşti jumătatea

Persoanele adulte care au internet la domiciliu au şanse mai mari de a se căsători sau de a-şi găsi un partener de viaţă, potrivit unui studiu publicat luni în Statele Unite ale Americii.

206 afișări
Imaginea articolului Dacă ai internet acasă, ai şanse mai mari să îţi găseşti jumătatea

Daca ai internet acasa, ai şanse mai mari sa îţi gaseşti jumătatea (Imagine: Claudia Veja/Mediafax Foto)

Puţin peste 82% dintre adulţii care beneficiază de o conexiune la internet la domiciliu sunt căsătoriţi sau trăiesc în cuplu, în timp ce, în cazul celor care nu au conexiune la internet la domiciliu, doar 63% sunt căsătoriţi sau trăiesc în cuplu, subliniază studiul prezentat în cadrul conferinţei anuale a Asociaţiei de sociologie americane.

"Cercetările noastre au relevat faptul că accesul la internet deţine un rol important şi îi ajută pe americani să îşi găsească partenerul de viaţă", a declarat Michael Rosenfeld, profesor de sociologie la Universitatea Stanford, principalul autor al studiului.

În paralel, cercetătorii au descoperit faptul că internetul a devenit tot mai mult un spaţiu unde oamenii îşi pot găsi un partener sexual, în special în cazul relaţiilor între persoane de acelaşi sex.

"Este posibil ca, în anii viitori, internetul să înlocuiască prietenii, devenind cea mai eficientă metodă de a stabili o întâlnire amoroasă - alungând prietenii de pe prima poziţie, pentru prima oară de după anii 1940", a adăugat Michael Rosenfeld.

În cazul cuplurilor care s-au cunoscut online, 61% sunt persoane de acelaşi sex.

"Cuplurile care se întâlnesc online au şanse mai mari de a fi formate din parteneri de acelaşi sex şi probabilităţi mai mici de a fi de confesiuni religioase diferite. Internetul nu este doar o metodă nouă, ci şi una mai eficientă de a păstra legătura cu reţeaua de prieteni. Internetul este o formă nouă de intermediere socială, care poate să redeseneze tipul de parteneriat şi de relaţii pe care îl avem", a concluzionat autorul studiului.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 4.000 de adulţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici