Descoperirea arheologică a unui masacru de acum 10.000 de ani schimbă teoriile despre istoria războiului

Rămăşiţele a 27 de indivizi de acum 10.000 de ani atestă desfăşurarea unei lupte crâncene din estul Africii.

6870 afișări
Imaginea articolului Descoperirea arheologică a unui masacru de acum 10.000 de ani schimbă teoriile despre istoria războiului

Descoperirea arheologică a unui masacru de acum 10.000 de ani schimbă teoriile despre istoria războiului (Imagine: Wikipedia / Mediafax Arhiva Foto)

Corpurile celor 27 de persoane au fost descoperite în situl Nataruk, pe partea sud-vestică a lacului Turkana din Kenya de astăzi, relatează Archaeology.

Cercetătorii estimează că vechimea evenimentului este de 10.000 de ani. Corpurile erau ale unor vânători-culegători, dintre care 21 de adulţi şi 6 copii. Armele găsite în sit erau făcute din obsidian a cărui sursă se găsea departe, indicând faptul că atacatorii nu erau din zonă. De asemenea, brutalitatea masacrului este evidentă în urmele lăsate pe rămăşiţe, precum craniul zdrobit reprezentat în imaginea de mai jos:

Marta Miranzon Lahr, arheolog la Universitatea din Cambridge, care împreună cu echipa sa a descoperit aceste rămăşiţe, susţine că precondiţiile pentru bătălie „au existat pentru multă vreme, independent de dezvoltarea agriculturii, bogăţiei materiale, emergenţa ierarhiilor sociale sau a civilizaţiilor”. În acest context, simpla dorinţă de a vâna în acel loc a determinat ca acesta să devină un punct de interes pentru mai multe grupuri, astfel născând conflictul.

Conform cercetătoarei, o astfel de descoperire vine în contradicţie cu teoria general acceptată conform căreia războiul organizat a apărut odată cu stabilirea omului în aşezări de lungă durată.

Imagini aici

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici