Dinozaur omnivor descoperit în Argentina

Fosilele unui dinozaur omnivor, vechi de 228 de milioane de ani, care reprezintă veriga lipsă dintre speciile carnivore şi cele erbivore uriaşe, au fost descoperite în parcul Ischigualasto, din nordul Argentinei.

966 afișări
Imaginea articolului Dinozaur omnivor descoperit în Argentina

Dinozaur omnivor descoperit în Argentina (Imagine: plosone.org)

Descoperirea acestor fosile, care a avut loc în 2006, a fost anunţată, luni, şi de revista ştiinţifică americană Plos One.

"Este vorba de un omnivor, o verigă lipsă între dinozaurii carnivori şi erbivorele gigantice patrupede, fiind o piesă foarte importantă din istoria acestei specii", a declarat Oscar Alcober, directorul Muzeului de ştiinţe naturale din San Juan.

"Am decis să anunţăm descoperirea în acest fel, pentru a putea conta pe sprijinul comunităţii ştiinţifice", a explicat Alcober, autorul acestei descoperiri, alături de paleontologul muzeului, Ricardo Martinez.

"Am ales revista Plos One pentru că este un instrument online care contribuie la democratizarea ştiinţelor", a adăugat Alcober.

Cel mai mare dinozaur erbivor din lume, Asgentinosaurus Huiculensis, a fost descoperit în 1989, în provincia argentiniană Neuquén. Cel mai mare dinozaur carnivor, Giganotosaurus Carolinii, a fost descoperit în 1993, în aceeaşi provincie din Argentina.


Dinozaurul ce reprezintă veriga lipsă a fost denumit Panphagia Protos. "Panphagia" înseamnă "omnivor" în limba greacă, iar "protos" înseamnă "primul". Panphagia măsura, spre deosebire de predecesorii lui, doar 30 de centimetri în înălţime şi avea o lungime de 1,5 metri, a declarat Alcober.

"Când am examinat maxilarul lui, am descoperit că era mai puţin robust şi că dinţii lui nu erau precum cei ai exemplarelor carnivore", a explicat Martinez.

Această descoperire a permis cercetătorilor să determine originile erbivorelor gigantice patrupede. "Crezusem, iniţial, că au apărut cu 205 milioane de ani în urmă, dar acum am descoperit că, de fapt, ei existau încă de acum 240 de milioane", a declarat Alcober.

Cercetătorii au descoperit aproximativ 45% din scheletul acestui dinozaur, cu oase provenind din toate părţile corpului, ceea ce a făcut ca reconstrucţia animalului să fie foarte uşor de realizat şi să ofere multe informaţii.

Expediţia a fost finanţată de postul de televiziune japonez TV Tokyo, care a filmat această descoperire. Japonezii îşi doreau să descopere un dinozaur de talie mare, precum Argentinosaurus, fără să îşi imagineze, însă, că un exemplar de o talie atât de mică ar putea fi atât de preţios din punct de vedere ştiinţific.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici