Fosilele unor reptile gigantice, descoperite în deşertul marocan

Două noi specii de reptile preistorice gigantice au fost descoperite în deşertul Sahara, cu ocazia celor mai importante săpături arheologice efectuate în Africa în ultima jumătate de secol, de o echipă de specialişti britanici şi marocani.

230 afișări
Imaginea articolului Fosilele unor reptile gigantice, descoperite în deşertul marocan

Fosilele unor reptile gigantice, descoperite în deşertul marocan

Potrivit cercetătorilor fosilele aparţin unei noi specii de pterozaur, reptilă zburătoare din mezozoic, şi noi specii de sauropod, patruped erbivor din familia dinozaurilor. Ambele specii au trăit în urmă cu aproximativ 100 de milioane de ani, potrivit comunicatului dat publicităţii de Universitatea Portsmouth, din sudul Marii Britanii.

Cercetările au fost efectuate în sud-estul Marocului de spcialiştii de la universităţile britanice Portsmouth şi College Dublin (UCD) şi de la universitatea marocană Hassan II din Casablanca.

Paleontologii au excavat mai întâi un fragment din ciocul ce a aparţinut unei reptile zburătoare şi un os, cu o lungime de peste un metru, provenind de la un sauropod ce avea o înălţime de minim 20 de metri.

Comunitatea ştiinţifică este de părere că descoperirile sunt excepţionale şi, totodată, cele mai importante din Africa, din ultima jumătate de secol.

"Descoperirea a două exemplare în timpul unei singure misiuni ştiinţifice este un fapt remarcabil, cu atât mai mult cu cât ele aparţin unor specii noi", a declarat Nizar Ibrahim, expertul din partea UCD, coordonatorul echipei de cercetători.

Săpăturile arheologice au debutat în 1984, dar furtunile de nisip le-au întrerupt. Misiunea ştiinţifică a fost considerată un adevărat eşec la vremea respectivă, dar cercetătorii au insistat să revină, un sfert de secol mai târziu. La mai puţin de o lună de la reluarea săpăturilor, paleontologii au făcut această "descoperire majoră", catalogată astfel de David Martill, de la universitatea din Portsmouth.

"Descoperirea acestor fosile a depăşit aşteptările noastre", a declarat profesorul Samir Zouhri, de la universitatea Hassan II din Casablanca.

Fosilele vor fi aduse din nou în Maroc, pentru a fi expuse în diverse muzee, după ce vor fi examinate la Dublin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici