Mâncarea bogată în grăsimi saturate favorizează apariţia depresiei la femei

Alimentele bogate în grăsimi saturate şi în zaharuri favorizează apariţia depresiei la femei, provocând stări emoţionale fluctuante, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii australieni, informează dailymail.co.uk.

258 afișări
Imaginea articolului Mâncarea bogată în grăsimi saturate favorizează apariţia depresiei la femei

Mâncarea bogată în grăsimi saturate favorizează apariţia depresiei la femei (Imagine: Mediafax Foto)

Cercetătorii de la Universitatea din Melbourne au arătat că fluctuaţiile emoţionale sunt mai frecvente în cazul femeilor care consumă alimente ce conţin un nivel mare de grăsimi şi zahăr. Se pare că stările de spirit schimbătoare sunt mai des întâlnite la femeile, cu vârste între 20 şi 93 de ani, care timp de mai mult de zece ani au mâncat în principal mâncare procesată şi bogată în grăsimi.

"Nu există o dietă magică", a spus doctorul Felice Jacka, "dar un regim alimentar format majoritar din legume, fructe, carne slabă şi produse cu mai puţine grăsimi şi păstrarea dulciurilor şi a hranei procesate pentru meniul ocazional ajută la păstrarea unei condiţii psihice echilibrate şi a unei stări generale bune".

Concluziile coordonatorului studiului se bazează pe 10 ani de observaţie a influenţei regimului alimentar asupra a 1.046 de femei. Dintre acestea, 925 de femei nu sufereau de oscilaţii emoţionale, în timp ce 121 aveau simptome de depresie şi anxietate, potrivit studiului publicat în American Journal of Psychiatry.

Monitorizarea meselor pentru a determina cum ar putea influenţa stările de spirit a dus la descoperirea că femeile care urmează un regim alimentar "vestic" - cel care include pâine albă, pizza, hamburgeri, cartofi prăjiţi, băuturi din lapte cu arome - prezintă cu 50% mai multe riscuri de a dezvolta forme de depresie.

În contrast, riscurile ca simptomele de anxietate şi stări emoţionale fluctuante să apară la femeile care mănâncă multe legume, fructe, carne de vită, miel, peşte şi alimente pe bază de grâu sunt cu 30% mai mici.

Relaţia între comportamentul alimentar şi anumite afecţiuni psihiatrice a fost validată pentru toate categoriile de vârstă, greutate, nivel economic, statut social şi obiceiuri de consum pentru ţigări şi alcool.

Studiul arată că sunt necesare noi investigaţii pentru a putea determina dacă o dietă nesănătoasă provoacă un declin al funcţiilor mintale sau dacă este valabilă reciproca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici