Marijuana, eficace împotriva tumorilor pe creier

Tetra-hydro-cannabinolul, principalul compus activ din marijuana, poate avea efect în reducerea, chiar distrugerea celulelor canceroase, mai ales a celor dezvoltate în creier, potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli publicat în Journal of Clinical Investigation.

140 afișări
Imaginea articolului Marijuana, eficace împotriva tumorilor pe creier

Marijuana, eficace împotriva tumorilor pe creier

Cercetătorii de la Universitatea Complutense din Madrid au folosit pentru acest studiu şoareci, cărora li s-au injectat celule canceroase umane, care au fost lăsate să se dezvolte până au ajuns la dimensiunea de 250 de milimetri cubi.

Cercetătorii le-au injectat zilnic şoarecilor, în apropierea tumorii, câte o doză de tetra-hydro-cannabinol (THC). Substanţa a declanşat procesul de autofagie a celulelor canceroase, acestea autodistrugându-se prin închiderea în vezicule cu membrană dublă, care au fost livrate lizozomilor, organisme însărcinate să distrugă toxinele şi bacteriile.

Administrarea de THC a redus cu peste 80% volumul tumorilor canceroase, au indicat autorii studiului, cercetătorii de la departamentul de biochimie al universităţii spaniole.

Celulele canceroase injectate şoarecilor includeau şi gliomuri, cel mai frecvent tip de cancer cerebral, dar şi celule de cancer pancreatic şi mamar.

Un studiu clinic la care au participat doi pacienţi, atinşi de cancer recurent foarte agresiv la creier, care au primit zilnic câte o injecţie intracraniană cu THC, timp de 26, respectiv 30 de zile, a demonstrat că celulele canceroase s-au autodistrus.

Substanţele din familia Cannabaceae, un nou grup de agenţi potenţial antitumorali, provoacă autodistrugerea celulelor canceroase, procesul încurajând dispariţia acestora, au concluzionat cercetătorii. "Per ansamblu, concluziile noastre demonstrează că autodistrugerea joacă un rol important în eliminarea celulelor canceroase tratate cu THC", au adăugat specialiştii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici