Metodă de depistare timpurie a a maladiei Alzheimer

Cercetătorii americani au pus la punct o metodă care poate să identifice cu mare acurateţe riscul de declanşare a maladiei Alzheimer, în cazul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani.

178 afișări
Imaginea articolului Metodă de depistare timpurie a a maladiei Alzheimer

Metodă de depistare timpurie a a maladiei Alzheimer (Imagine: Mediafax Foto)

Metoda se bazează pe o listă de factori cheie, precum încetineala în gândire sau în mişcări, ce apare la jumătate dintre cazurile de demenţă înregistrate în rândul persoanelor în vârstă, într-un interval de circa şase ani după împlinirea vârstei de 65 de ani, potrivit unui studiu publicat în revista Neurology.

La nivel mondial, aproximativ 26 de milioane de persoane suferă de maladia Alzheimer, cea mai comună formă de demenţă. Această maladie debutează cu pierderi de memorie şi stări de confuzie, bolnavii fiind în pericol de a-şi pierde complet memoria şi de a se regăsi în imposibilitatea de a trăi singuri.

Deborah Barnes, de la Universitatea California din San Francisco, a declarat că un astfel de instrument, care poate să prezică riscul de apariţie a maladiei Alzheimer, îi poate ajuta pe medici să îi supravegheze mai uşor pe pacienţi. De asemenea, metoda ar ajuta companiile farmaceutice, care ar putea produce medicamente pentru fazele incipiente ale acestei maladii, pentru care nu există în acest moment niciun tratament.

Această listă include factori de risc în maladia Alzheimer - vârsta înaintată, scoruri mici obţinute la testele de gândire sau prezenţa genei ApoE4, care creşte riscul genetic de dezvoltare a bolii -, alături de un sistem de evaluare. Lista cuprinde şi factori mai puţin cunoscuţi, precum excesul de greutate, un istoric familial bogat în intervenţii chirurgicale pe cord, consumul de alcool sau încetineala la testele fizice, precum încheierea nasturilor la o cămaşă.

Medicii consideră că persoanele care obţin un scor de cel puţin opt puncte sunt expuse unui risc ridicat de dezvoltare a maladiei Alzheimer în următorii şase ani de viaţă.

Pentru a alcătui această listă, medicii americani au monitorizat un eşantion de 3.375 de persoane, a căror vârstă medie era de 76 de ani şi care nu prezentau simptome de demenţă. În următorii şase ani, 480 de persoane din totalul voluntarilor au dezvoltat maladia Alzheimer.

Cercetătorii au verificat ulterior factorii care prevestesc apariţia demenţei şi au constatat că 56% dintre pacienţii care au obţinut scoruri mari la acest test au dezvoltat demenţă în următorii şase ani, comparativ cu 23% dintre pacienţi care au obţinut scoruri medii şi cu doar 4% dintre cei care au obţinut scoruri mici.

La nivel general, metoda a reuşit să identifice 88% dintre viitorii bolnavi de Alzheimer.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici